vineri, 13 mai 2016

Bachmann România recompensează performanţa, prin campania „Inima ta e aici !“ | FOTO


Compania Bachmann derulează la Mediaş campania „Inima ta e aici!“. În cadrul acesteia, 22 de elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură au primit burse de studiu în valoare totală de 27.000 de lei. Programul de burse Bachmann este dedicat exclusiv copiilor angajaţilor companiei şi este doar începutul unor proiecte dedicate oamenilor care pun umărul la succesul societăţii în România. Bachmann a fost înființată în Germania, în anul 1947, ca o firmă de familie, iar de atunci a evoluat într-o întreprindere cu operațiuni la nivel mondial.


Autor: Alex PÎNTEA
Foto: Bachmann Romania / Dan GREAVU

Bachmann România, companie cu sediul în municipiul Mediaş, a lansat recent campania „Inima ta e aici!“. Printre intermediul acesteia, şi-a propus să transmită comunităţii medieşene un mesaj simplu. Compania este una care oferă un loc de muncă, seriozitate şi grijă, iar în acelaşi timp recompensează performanţa şi loialitatea angajaţilor săi. „Am vrut să răsplătim loialitatea şi dedicarea angajaţilor noştri şi, în acest sens, avem un program care se întinde pe o durată mai lungă. Campania «Inima ta e aici!» transmite întregii comunităţi că Bachmann este o companie care oferă un loc de muncă stabil, seriozitate şi grijă. Prin această campanie, Bachmann recunoaşte şi recompensează performanţa şi loialitatea angajaţilor săi“, a precizat Mihai Matei, directorul general al Bachmann România.


Petrecere în familia Bachmann

La sfârşitul săptămânii trecute, compania şi-a invitat angajaţii la o acţiune de socializare cu un caracter ceva mai special. Aceasta s-a desfăşurat timp de mai multe ore la Grădina de Vară Traube din zona centrală a oraşului. Angajaţii Bachmann, alături de copiii acestora, au participat la eveniment care a cuprins o serie întreagă de concursuri şi multe alte surprize. La finalul acestuia a avut loc şi decernarea a 22 de burse de studiu pentru elevi cu rezultate foarte bune obţinute la învăţătură. 


Burse pe categorii

În cadrul campaniei „Inima ta e aici“ a fost lansat un program de burse de studii pentru elevii claselor I-XII care au obținut rezultate excepționale la învățătură. Bursele sunt împărţite în două categorii. Astfel, în prima categorie intră burse acordate elevilor din clasele I-IV, în baza calificativelor obținute, în valoare de 1.000 de lei fiecare. În cea de-a doua categorie intră burse acordate elevilor din clasele V-XII, în baza mediei generale obținute, în valoare de 1.600 de lei fiecare. La concursul organizat de către companie au participat 47 de elevi, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Dintre aceştia, un număr de 22 primesc burse în valoare totală de 27.000 lei. „În cadrul campaniei «Inima ta e aici!», Bachmann România premiază rezultatele excepționale la învățătură. Ne-am gândit să începem cu programul acesta de burse pentru că ele se adresează copiilor, iar aceştia sunt inima noastră. Copiii angajaţilor care au rezultate bune la învăţătură primesc burse, pentru că noi, la Bachmann, răsplătim performanţa atât a angajaţilor noştri, cât şi a copiilor acestora. Am ales, practic, să îi susținem și să îi motivăm prin aceste burse de studiu pe cei mai buni dintre ei“, mai spune Mihai Matei.


Proiectul continuă

Bachmann se gândeşte permanent la angajaţii săi, iar din acest motiv are proiecte pe care doreşte să le dedice celor care lucrează în cadrul companiei. Astfel, dacă programul de burse a reprezentat un prim pas, acesta nu va rămâne un eveniment singular, iar în anii următori vor fi organizate şi altele. „Este un proiect pe care intenţionăm să îl continuăm şi în anii următori, este unul mai general, mai mare. Această etapă, cu bursele, este doar prima parte. Este doar începutul, este în derulare și urmează noi proiecte dedicate oamenilor care pun umărul la succesul Bachmann în România“, promite Mihai Matei.


Valorile, principiu fundamental

Compania care are sediul din România chiar la Mediaş are ca deviză crearea de valori. Iar acestea se formează tocmai prin aprecierea valorii, care generează până la urmă o identificare şi care se reflectă asupra întreprinderii. „Bachmann este o companie care pune accentul pe pasiune și pe responsabilitatea lucrului bine făcut. Dacă faci ceva în care crezi și dacă pui seriozitate în munca ta, atunci ai curajul de a-ți propune și de a atinge obiective ambițioase. Compania Bachmann setează standarde și deschide drumuri noi, iar aici întotdeauna cei care au contat au fost oamenii. Fără oameni, valorile sunt doar niște cuvinte. De aceea, ne alegem parteneri care îmbrățișează aceleași principii etice cu noi, iar satisfacția angajaților noștri este un obiectiv important al companiei. Credem că performanța merită răsplătită și că nimic nu îți oferă mai multă satisfacție decât rezultate foarte bune, recunoscute și răsplătite. Pentru noi, aceasta este definiția succesului profesional“, mărturisește reprezentantul Bachmann.


Oamenii de la Bachmann

Societatea activează de unsprezece ani în municipiul Mediaş, iar produsele electrotehnice fabricate aici ajung în toată lumea. Numărul angajaţilor a crescut în toată această perioadă şi a ajuns în prezent la circa 200 de persoane. Fiind o afacere de familie, se bazează pe o relație de încredere și o comunicare reușită între oameni. „Dorim să-i atragem pe cei mai buni pentru misiunea noastră și să definim noi standarde, prin performanțe de vârf. Calitatea nu se definește numai prin cunoștințe și performanță, ci, într-o mare măsură, și prin loialitate. Trebuie să ne putem baza mereu unii pe alții“, mai spune directorul general al Bachmann România.

Mihai MATEI | director general Bachmann România: „Am vrut să răsplătim loialitatea şi dedicarea angajaţilor noştri şi, în acest sens, avem un program care se întinde pe o durată mai lungă. Campania «Inima ta e aici!» transmite întregii comunităţi că Bachmann este o companie care oferă un loc de muncă stabil, seriozitate şi grijă. Prin această campanie, Bachmann recunoaşte şi recompensează performanţa şi loialitatea angajaţilor săi.“ 

La nivel mondial

Înființată în Germania, în anul 1947, ca o firmă de familie, aceasta a evoluat într-o întreprindere cu operațiuni la nivel mondial în branșa electrotehnică. În prezent, Bachmann rămâne o firmă de familie şi dispune, alături de unități de producție, centre de dezvoltare și centre de management al calității situate în Germania, România și China, de numeroase societăți de distribuție și societăți partenere internaționale. La nivel mondial, compania are peste 600 de angajaţi.


Produse electrotehnice

Cu sediul principal în Stuttgart-Vaihingen, Bachmann este o întreprindere ultrainovatoare de talie mijlocie, care dezvoltă, fabrică și distribuie componente şi sisteme electrotehnice adaptate nevoilor clienților. Printre piesele de rezistență ale gamei de produse se numără ultrainovatoarele soluții de management energetic ale familiei BlueNet, panourile de conectare multifuncționale pentru suprafețe de lucru, dintre care unele sunt laureatele a diverse premii internaționale pentru design. Pentru că doreşte să ofere clienţilor săi o investiție valoroasă, compania se concentrează și asupra unor aspecte de viitor precum eficiența energetică şi managementul energetic pentru centre de calcul, industrie sau clădiri.



Vezi mai multe imagini pe pagina noastră de Facebook!