marți, 5 aprilie 2016

Publicat la 4/05/2016 02:53:00 p.m. de Anonim

Termen prelungit la impozite


Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă data până la care pot fi achitate taxele cu bonificaţie.



Autor: Alex PÎNTEA

Medieşenii mai au trei luni la dispoziţie pentru a-şi achita integral impozitele şi taxele locale pe anul în curs şi pot beneficia de bonificaţia de 5 procente stabilită de Consiliul Local la sfârşitul anului trecut. Executivul de la Bucurețti a decis să prelungească termenul de plată până pe 30 iunie. „Guvernul României a stabilit printr-o ordonanţă de urgenţă un nou termen până la care contribuabilii pot plăti impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport. Astfel, medieşenii care achită în următoarele trei luni până la data de 30 iunie, vor beneficia de bonificaţia de 5% stabilită de către Consiliul Local“, a explicat Ioana Făgădar, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.

Prelungire de două luni

Prin acelaşi act normativ, a fost prelungit cu două luni termenul de depunere al declaraţiilor fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădirile nerezidenţiale sau cu destinaţie mixtă, respectiv declaraţiile persoanelor juridice privind clădirile deţinute, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora. „O altă modificare vizează prelungirea cu două luni, de la 31 martie până la 31 mai, a termenului până la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinaţie mixtă sau nerezidenţială pot depune declaraţia privind destinaţia clădirii. Tot cu două luni, până la 31 mai 2016, se prelungeşte şi termenul până la care persoanele juridice pot depune declaraţia privind clădirile pe care le deţineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora“, mai spune Ioana Făgădar.

Mașini radiate

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României mai prevede prelungirea cu două luni, de la 31 martie până pe 31 mai, a termenului până la care persoanele fizice şi juridice care deţineau mijloace de transport radiate din circulaţie la 31 decembrie 2015 au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens. Aceasta trebuie însoţite obligatoriu de documente justificative, acte care trebuie depuse la compartimentele de specialitate ale autorităţilor locale.
    Trimite prin e-mail