sâmbătă, 30 aprilie 2016

Publicat la 4/30/2016 03:34:00 p.m. de Redacţie

Sondaj IRES: Peste jumătate dintre români consideră tradițiile de Paște foarte importante

Peste jumătate dintre români consideră că tradițiile de Paște sunt foarte importante, iar o treime le consideră importante, relevă un sondaj realizat de IRES.


Potrivit sondajului IRES, citat de Agerpres, 58% dintre respondenți susțin că tradițiile de sărbători sunt foarte importante pentru ei, iar o treime le consideră importante (32%). De asemenea, 97% dintre cei chestionați spun că obișnuiesc să sărbătorească Paștele, iar aproape trei sferturi susțin, însă, că în regiunea din care provin nu există obiceiuri tradiționale de Paște și doar o cincime afirmă că acest fel de tradiții există, aceștia fiind cu precădere din regiunea Transilvaniei și Banatului și din zona Moldovei.

Tradiţii cunoscute

Printre tradițiile menționate ca fiind specifice Sărbătorilor Pascale, cei mai mulți menționează: mersul la ‘udat’/’stropit’ (12%), mersul la biserică (9%), mersul copiilor după ouă roșii (8%), mersul la cimitir (7%), sfințirea bucatelor la biserică (6%) sau vopsitul ouălor (6%).
Din eșantionul total al studiului, procentul celor care sărbătoresc Paștele ortodox este de 94%. Totodată, 83% din rândul celor care sărbătoresc Paștele ortodox declară că merg de obicei la slujba de Înviere, iar 87% susțin că vor merge și anul acesta. Pe de altă parte, 61% afirmă că obișnuiesc să participe și la slujba religioasă din duminica Paștelui, iar 77% declară că vor merge să ia paști de la biserică.
Întrebați dacă s-au spovedit, până la data realizării studiului (18 aprilie), aproape un sfert dintre respondenți (23%) spun că au făcut acest lucru deja, mai bine de o treime (38%) afirmă că urmează să se spovedească, în timp ce 36% recunosc că nu practică acest obicei. Potrivit IRES, cei care se spovedesc au peste 65 de ani, dar și cei între 18 și 35 de ani, participanții la studiu care locuiesc în mediul rural și cei din Moldova.

Spovedania

Un comportament similar regăsim și în ceea ce privește împărtășitul: 24% dintre respondenți se împărtășiseră până la data realizării sondajului, 39% au declarat că urmează să facă acest lucru, 33% au recunoscut că nu au acest obicei, iar respondenții care se împărtășesc într-o mai mare măsură sunt cei cu vârsta de peste 65 de ani și cei între 18 și 35 de ani, din mediul rural și din Moldova.
Aproape jumătate dintre cei chestionați țin postul Paștelui: 1 din 10 respondenți reușesc să țină tot postul, 36% spun că postesc doar câteva zile (miercuri și/sau vineri). Alți 15% declară că intenționează să postească în Săptămâna Mare, iar 8% în Vinerea Mare. Printre alimentele cel mai des consumate de către cei care obișnuiesc să țină postul Paștelui se află: preparatele de post gătite în casă, salatele sau legumele crude, fructele, preparatele conservate de casă. 9% dintre respondenții care sărbătoresc Paștele ortodox și care obișnuiesc să țină post afirmă că au ținut post negru în perioada celor 40 de zile, obiceiul fiind mai prezent în rândul respondenților din mediul rural. Durata postului negru variază între o zi (28%) și șapte (12%) sau mai multe zile (13%).

Românii vor o singură sărbătoare

În sondajul citat se mai arată că 68% dintre toți participanții la studiu cred că Paștele ar trebui sărbătorit la aceeași dată atât de credincioșii ortodocși, cât și de cei catolici. Opțiunea pentru sărbătorirea la o dată unică a Paștelui este mai frecventă în rândul respondenților peste 65 de ani, a celor din mediul urban și a celor care locuiesc în Transilvania și Banat.

Buget aproape suficient

În ceea ce privește perspectiva financiară cu privire la sărbătorile pascale din acest an, 44% dintre participanții la studiu spun că din banii pe care i-au alocat acestei sărbători vor reuși să cumpere toate cele necesare, în timp ce alți 32% dintre ei că banii le sunt suficienți, cu mici restrângeri. De asemenea, 15% declară că vor fi nevoiți să renunțe la multe produse, în timp ce 7% susțin că bugetul pe care îl au nu le va fi suficient nici pentru strictul necesar.
De altfel, mai bine de o cincime dintre respondenți (22%) spun că vor avea pentru masa de Sărbătorile Pascale din acest an un buget de peste 600 de lei, 19% dispun de sume cuprinse între 401 și 600 de lei, 10% de un buget între 201 și 400 de lei, iar 14% de până la 200 de lei. 2% nu vor cheltui nimic pentru masa de sărbători din acest an, iar 20% nu și-au stabilit încă bugetul.
Sondajul mai arată că 45% dintre participanții la studiu sunt de părere că anul acesta vor cheltui aceleași sume pentru cumpărăturile de Paște ca în anul trecut, în timp ce 27% susțin că vor cheltui mai puțin, iar 21% afirmă că vor cheltui mai mult decât în 2015.
Doar 12% dintre cei care sărbătoresc Paștele ortodox spun că vor beneficia de prime cu această ocazie, un procent mai ridicat regăsindu-se printre respondenții care locuiesc în Transilvania și Banat. Dintre ei, 64% cred că primele vor fi similare cu cele din anii precedenți, 13% cred că acestea vor fi mai consistente, în timp ce 22% cred că vor fi mai modeste.

Obligatoriu, miel

În timp ce 40% dintre respondenții care sărbătoresc Paștele ortodox spun că intenționează să cumpere carne de miel pentru aceste sărbători, aceeași proporție nu au această intenție. 36% dintre persoanele care cumpără carne de miel au un buget între 101 și 200 de lei, 27% alocă cel mult 100 de lei, 12% între 201 și 300 de lei. Alți 6% spun că vor cheltui peste 300 de lei pentru carnea de miel.
Potrivit cercetării IRES, 4 din 10 persoane intenționează că cumpere ouă pentru sărbători, alți 54% nu vor cumpăra pentru că au în gospodărie sau și le procură din surse diverse. De asemenea, 95% dintre cei care sărbătoresc Paștele ortodox vor vopsi ouă. Culorile preferate pentru ouăle de Paști sunt: roșu (88%), galben (29%), verde (27%), albastru (26%), iar 18% spun că le vopsesc cu coji de ceapă. 55% vor vopsi între 10 și 30 de ouă, iar 41% aleg să vopsească peste 30 de ouă pentru sărbători.

Prăjituri de casă

Prăjiturile făcute în casă rămân preferate de cei mai mulți dintre românii care sărbătoresc Paștele ortodox: 64% dintre cei chestionați spun că vor face în casă prăjiturile pentru această sărbătoare, procentul mai ridicat fiind înregistrat în cazul respondenților care locuiesc în Moldova și în rândul celor cu vârsta între 51 și 65 de ani. 18% declară că le vor cumpăra, iar alți 11% declară că vor face și în casă, dar vor și cumpăra.
În acest an, prima zi a sărbătorii Paștelui ortodox coincide cu 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, zi declarată nelucrătoare în mod obișnuit. 64% dintre participanții la acest studiu cunosc acest lucru, 25% nu știu să spună ce se mai sărbătorește la 1 Mai, iar restul respondenților oferă alte răspunsuri la această întrebare. 84% dintre cei chestionați cred că este potrivit ca Ziua Muncii să fie nelucrătoare, în timp ce doar 13% declară că nu este potrivit acest lucru.

Libere şi minivacanţă

Sondajul citat mai relevă că 4 din 10 respondenți declară că vor avea zile libere cu ocazia Sărbătorilor Pascale, procentele fiind mai mari în rândul persoanelor din mediul urban și care locuiesc în zona de sud a țării. Un sfert dintre aceștia au doar o zi liberă, 40% declară că au două zile libere, 18% spun că au 3 zile libere, în timp ce 12% dintre participanți susțin că au peste 4 zile libere. 65% dintre respondenți vor petrece acasă sărbătorile de Paște, în timp ce 22% vor rămâne acasă, dar vor face vizite, în timp ce 9% vor pleca într-o minivacanță.
Tinerii între 18 și 35 de ani sunt cei care declară, într-o măsură mai mare, că vor pleca în minivacanță cu ocazia Sărbătorilor. Mai mult de jumătate dintre cei care vor pleca în minivacanță au ales să meargă în România, în vizită la rude sau la prieteni, 39% își vor petrece minivacanța la o pensiune sau la un hotel din România, 26% au ales o altă variantă tot în țară, în timp ce 17% au optat pentru o destinație din străinătate - 11% alegând un hotel sau o pensiune, iar 9% să își viziteze prietenii sau rudele. Dintre cei care au ales să își petreacă minivacanța la un hotel sau la o pensiune din România, 73% au optat pentru o destinație de la munte, 22% pentru o stațiune balneară și 5% pentru mare.

Paşte şi 1 Mai

Bugetul alocat pe familie pentru minivacanța de Paște - 1 Mai este de maxim 500 lei pentru 19% dintre cei care vor avea o astfel de vacanță, 24% vor avea la dispoziție între 501 și 1.000 lei, 9% au alocat între 1.001 și 1.500 de lei, 21% vor avea peste 1.500 lei, iar 21% spun că nu au stabilit încă acest aspect. 68% dintre respondenți vor primi musafiri cu ocazia Paștelui, procente mai mari regăsindu-se în rândul tinerilor, în rândul celor din mediul rural și al celor care locuiesc în Moldova.
Sondajul realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES are un volum al eșantionului de 1.240 indivizi de 18 ani și peste, tipul eșantionului este multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, eroarea maximă tolerată este de plus/minus 2,8%.
    Trimite prin e-mail