marți, 5 aprilie 2016

Publicat la 4/05/2016 02:55:00 p.m. de Anonim

Roman vrea o listă complet nouă pentru Consiliul Local



Conducerea PNL Mediaş rămâne fermă pe poziţii în privinţa listei pentru Consiliul Local, pe care nu se va mai regăsi niciunul dintre actualii aleşi.


Autor: Alex PÎNTEA

După anunţul făcut de preşedintele Gheorghe Roman în acest sens, au existat membri care au decis să părăsească formaţiunea, pentru a candida ca independenţi sau din partea altor partide.

Uşi deschise

Liberalii medieşenii au explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că fiecare membru este liber să continue sau nu, în demersul de a propune şi realiza o echipă care să ajute la relansarea municipiului. Astfel, persoanele care nu se pot adapta sau nu se mai regăsesc în obiectivele partidului și ale echipei PNL sunt libere să ia deciziile pe care le consideră corecte pentru ele și viitorul lor politic. „Toţi cei care nu se pot adapta, care nu se regăsesc în obiectivele partidului, nu mai simt că aparţin echipei, sunt liberi să ia decizia pe care o consideră corectă pentru ei şi viitorul lor politic. Aşa cum spuneam, uşa partidului este permanent deschisă, lăsăm oricărui membru libertatea de a decide dacă mai vrea să continue alături de noi, la fel cum declarăm că toţi cei care vor, cred şi pot să ajute la schimbarea Mediaşului sunt aşteptaţi să se alăture echipei PNL Mediaş“, a precizat Elena Sajgo, purtătorul de cuvânt al PNL Mediaş. 

Întâlniri în cartiere

Gheorghe Roman, alături de echipa PNL, a continuat seria de întâlniri cu medieşenii. Ultimele două au avut loc în cartierele Gura-Câmpului şi După-Zid. Medieşenii au participat în număr mare şi au ridicat o serie de probleme punctuale care au nevoie de rezolvare. „Ne bucurăm că oamenii au răspuns pozitiv invitaţiei noastre. Aceştia au venit, ne-au expus problemele cu care se confruntă zonele în care locuiesc, le-am notat şi sperăm ca pe viitor să putem să le rezolvăm împreună cu ei“, menționează Christine Thellmann, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL Mediaș. 

Elena SAJGO | purtător de cuvânt PNL Mediaș: „PNL Mediaş este într-un proces de reorganizare, din dorinţa de a propune medieşenilor un candidat la primărie şi o echipă de consilieri locali care pot ajuta şi pot susţine reabilitarea oraşului. Evident, nu se schimbă nimic în doctrina partidului, în modul în care ne respectăm toţi membrii şi ţinem cont de opiniile fiecăruia.“

    Trimite prin e-mail