sâmbătă, 23 aprilie 2016

Marş spre Liga I! Gaz Metan Mediaș a obţinut maximul de puncte după primele trei jocuri din play-off


Formaţia lui Cristian Pustai a câştigat două partide într-un interval de patru zile şi se menţine în postura de lider al seriei. Marţi seara, alb-negrii au învins pe teren propriu FC Braşov, cu scorul de 3-1, iar sâmbăta trecută au câştigat în deplasare cu FCM Baia Mare, cu 2-1. La sfârşitul acestei săptămâni, gaziştii au o deplasare dificilă la Arad.



Autor: Alex PÎNTEA
Foto: Istvan BERTALAN

Gaz Metan merge ceas şi în play-off, acolo unde a acumulat victorii pe linie. Ultima a venit marţi seara, pe teren propriu, cu FC Braşov. Formaţia antrenată de Pustai a deschis scorul în minutul 19, după o fază prelungită de atac. Andrei Tîrcoveanu a înscris din câţiva metri, profitând de o greşeală în apărarea braşovenilor. Oaspeţii au egalat în minutul 60, prin Marius Matei. Acesta a înscris în poarta goală, după o centrare venită de pe partea stângă la care nu a intervenit nici Albuţ şi nici fundaşii Gazului. Alb-negrii au reacţionat imediat, iar peste doar şase minute Radu Zaharia şi-a adus din nou echipa în avantaj. Acesta a marcat cu o lovitură de cap după un corner bătut de Ciprian Petre. Peste alte două minute, Tîrcoveanu a recuperat foarte bine o minge la 35 metri, i-a pasat lui Gavra, care l-a învins cu un şut puternic pe Iacob şi a stabilit scorul final al întâlnirii.

Naşul Gavra

Atacantul Cristian Gavra a reuşit să înscrie din nou în poarta braşovenilor un gol care a asigurat liniştea gaziştilor în finalul jocului. În sezonul regulat, în partida disputată tot la Mediaş, acesta a marcat ambele goluri ale victoriei formaţiei sale, care s-a impus atunci cu scorul de 2-1. „Mă simt foarte bine la Mediaş, cum am mai zis-o. Am făcut meciuri bune până acum, sper să continui tot aşa şi să câştigăm meci de meci. Eu muncesc zi de zi la antrenament, lucrez la asta să marchez cât mai multe goluri, mă bucur că îmi iese. Eu vreau să marchez meci de meci. Acum vom juca la UTA, eu sunt din Arad şi vreau să marchez şi contra lor”, a mărturisit fotbalistul. 

Succes important

Sâmbătă trecută, Gaz Metan a învins FCM Baia Mare, în deplasare, cu scorul de 2-1. Atacantul Cristian Gavra a fost din nou omul decisiv pentru formaţia sa şi a marcat ambele goluri ale acestei victorii. Gaziştii au reuşit să deschidă scorul foarte repede la Baia Mare. În minutul 4, Gavra a profitat de o greşeală a portarului advers şi a marcat cu o lovitură de cap în poarta goală. Gazdele au egalat la opt minute de la reluarea jocului, prin Vasile Pop, care a înscris cu un şut din careu. În minutul 68, același Gavra a marcat golul victoriei pentru formaţia sa, cu un şut de la zece metri.


Tot fără bani

Cu toate că echipa este neînvinsă în acest an şi conduce seria a doua, situaţia financiară a clubului nu s-a schimbat deocamdată cu nimic. Jucătorii nu au primit niciun ban anul acesta, însă există speranţe că va fi plătit un salariu până la sărbătorile pascale.

Ioan MĂRGINEAN | preşedinte club: „Este greu când nu eşti plătit de la începutul anului. Sunt mulţi jucători noi, care au venit de la echipe unde au fost, de asemenea, probleme cu banii, şi e greu să faci unitatea grupului. Ştie toată lumea că nu s-au primit salariile pe lunile ianuarie, februarie şi martie. De aceea, pe această cale, sper, având în vedere că se apropie Paştele, să primească angajaţii clubului şi jucătorii un salariu, ca să sărbătorim şi noi Sfintele Paşti ca şi creştinii.”