marți, 12 aprilie 2016

Publicat la 4/12/2016 10:50:00 a.m. de Anonim

Localnic din Dumbrăveni, prins la volan fără permis

Un bărbat în vârstă de 36 ani, din Dumbrăveni, este cercetat penal, după ce polițiștii rutieri l-au prins la volan fără a deține permis de conducere. "În orașul Dumbrăveni, polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Dumbrăveni, conducea pe raza localității un autoturism, fiind oprit de către polițiștii rutieri pentru control în trafic, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii accidentelor rutiere. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere", informează subcomisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. (A.L.)
    Trimite prin e-mail