vineri, 25 martie 2016

Publicat la 3/25/2016 01:37:00 p.m. de Redacţie

Totul e pierdut

Gaz Metan Mediaș a retrogradat matematic, după 12 ani pe prima scenă a baschetului românesc.


Autor: Alex PÎNTEA

Formaţia pregătită de Mihai Popa şi Dan Popa a pierdut fără drept de apel partida disputată sâmbăta trecută, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti, scor 94-58. Eşecul, al 24-lea în 28 etape de campionat, a adus după sine retrogradarea matematică a grupării de pe Târnava Mare, la capătul celui mai slab sezon din istorie.
Totuşi, alb-negrii ar putea continua în Liga Naţională de Baschet, dacă Federaţia Română de Baschet va decide, la începutul lunii aprilie, să crească la 14 numărul echipelor din campionat.

Eşec usturător

La sfârşitul săptămânii trecute, Gaz Metan a fost surclasată de Dinamo în capitală. Formaţia lui Mihai Popa şi Dan Popa a fost învinsă cu scorul de 94-58, la capătul unui joc controlat cu autoritate de către gazde. Alb-negrii au pierdut toate cele patru sferturi ale partidei care a fost una fără istoric, în condiţiile în care Dinamo s-a desprins pe tabela de marcaj după primele trei minute de joc, iar apoi ecartul a crescut în permanenţă. Cel mai bun marcator pentru Gaz Metan a fost pivotul Ionuț Drăgușin, care a acumulat 15 puncte, la care a mai adăugat 5 recuperări. De asemenea, conducătorul de joc Gediminas Navickas a terminat partida cu 14 puncte și o recuperare, în timp ce Robertas Grabauskas a reuşit 8 puncte și 9 recuperări.

Ultima speranţă

Gaz Metan ar putea rămâne şi sezonul viitor în Liga Naţională de baschet, chiar dacă a retrogradat. Acest lucru ar fi posibil dacă Federaţia Română de Baschet va fi de acord ca în sezonul 2016-2017 să evolueze un număr de 14 echipe. Antrenorul emerit Octavian Şerban, consilier în cadrul clubului medieşean, a vorbit despre posibilitatea ca acesta să continue şi sezonul viitor în Liga Naţională, în ciuda situaţiei din clasament, acolo unde alb-negrii ocupă ultima poziţie. Şerban a explicat că a fost făcută o solicitare către Federaţia Română de Baschet de mărire a numărului de echipe la 14, aşa cum s-a discutat şi anul trecut înainte de startul sezonului. O decizie clară în acest sens urmează să fie luată la începutul lunii viitoare, atunci când este programată şedinţa preşedinţilor de club, ce va avea loc înainte de Final Four-ul Cupei României de la Oradea.

Meci fără miză

Gaz Metan joacă, în această după-amiază, pe teren propriu, cu Baschet Club Timişoara. Partida este una fără nicio miză pentru alb-negri, care vor încheia campionatul pe ultima poziţie, indiferent de rezultatele pe care le vor mai înregistra în următoarele jocuri.
    Trimite prin e-mail