miercuri, 23 martie 2016

Publicat la 3/23/2016 03:06:00 p.m. de Redacţie

SCRISOARE DESCHISĂ către organizația municipală PNL Mediaș | Dan Voinea

În urmă cu câteva luni, subsemnatul Voinea Dănuț Viorel mi-am dat demisia din funcțiile de conducere ale PNL la nivel local și județean. Gândul meu a fost acela de a privi oarecum din exterior, pentru a gândi mai limpede, decizii la care nu mai eram parte. Multe dintre deciziile luate de atunci și până acum m-au determinat ca începând cu data de astăzi, 21.03.2016, să vă transmit demisia din acest partid, având motivația DEZAMĂGIRE.
Între vorbe și fapte este o diferență atât de mare, încât văd că acest drum conduce la o prăpastie. Cei mai mulți dintre membri nu merită să umble pe un drum cu final incert după o muncă foarte grea de ani și ani. Mulți ar fi meritat, în urma muncii lor, să nu fie lăsați deoparte pentru persoane considerate valoroase (valoare pe care nu o neg!), însă a căror muncă nu a avut rezultate în PNL Mediaș.
Îmi întregesc decizia și cu aceea a demisiei din Consiliul Județean Sibiu.

Voinea Dănuț-Viorel
    Trimite prin e-mail