vineri, 25 martie 2016

Publicat la 3/25/2016 01:35:00 p.m. de Redacţie

Mişcarea Populară vrea doi consilieri municipali


Mişcarea Populară ţinteşte un scor bun la alegerile din iunie. La începutul lunii viitoare, Traian Băsescu va veni la Mediaș.


Autor: Alex PÎNTEA

Formaţiunea negociază cu mai multe persoane pentru a candida la fotoliul de primar al municipiului Mediaş. Obiectivul declarat este obţinerea unui scor electoral de minim 10 la sută la alegerile locale din luna iunie, respectiv cel puţin doi consilieri locali. Traian Băsescu este aşteptat la Mediaş la începutul lunii viitoare.

Caută candidat

Preşedintele organizaţiei judeţene a Mişcării Populare s-a aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Mediaş, pentru a participa la o întâlnire cu reprezentanţii formaţiunii din nordul judeţului. Diana Popa susține că viitorul candidat pentru Primăria Mediaş va putea câştiga în faţa oricui. „Marşăm pe persoane nu neapărat noi în politică, ci pe persoane care s-au remarcat în activitatea lor de zi cu zi, care au venit cu proiecte și care sunt persoane verticale. De asemenea, trebuie să fie persoane care au un cuvânt de spus în comunitate“, a menționat Popa. 

Obiectiv clar

În ceea ce priveşte scorul electoral, Mişcarea Populară ţinteşte minim 10 procente la nivelul municipiului Mediaş. Altfel spus, formaţiunea şi-a propus să câştige cel puţin două mandate de consilier local la alegerile programate la începutul lunii iunie. „Eu spun că Mediaşul are un bazin electoral suficient de puternic în ceea ce privește înclinaţia spre Mişcarea Populară. Medieşenii sunt fani atât ai d-lui președinte Traian Băsescu, cât și ai partidului, iar eu spun că putem vorbi cu siguranţă de un scor de peste 10 la sută“, mai spune Diana Popa.

Băsescu, la Mediaş

Fostul preşedinte Traian Băsescu este aşteptat în municipiul de pe Târnava Mare. Liderul Mişcării Populare va participa în data de 9 aprilie la lansarea candidaţilor formaţiunii de la Sibiu. Acesta ar putea ajunge şi în municipiul de pe Târnava Mare, însă, deocamdată, vizita nu este confirmată. „Preşedintele Traian Băsescu va veni la lansarea candidaţilor de la Sibiu, ocazie cu care sperăm să vină şi în Mediaș. Ne dorim să fie alături de medieşeni de câte ori se poate. Pentru noi, Mediaşul este un oraş important. Este stabilită data de 9 aprilie pentru lansarea candidaţilor de la Sibiu şi prezenţa lui Traian Băsescu la această lansare, însă nu am stabilit încă dacă poate să vină aici. Noi sperăm să ajungă şi la Mediaş“, a mai afirmat liderul organizaţiei judeţene a Mişcării Populare.
    Trimite prin e-mail