luni, 14 martie 2016

Ghidul de aplicare a Legii anti-fumat nu e gata, cu două zile înainte să intre în vigoare



Pe 16 martie intră în vigoare noile modificări legislative care interzic fumatul în spațiile publice și stabilesc amenzi usturătoare pentru cei care le încalcă. Cum va fi aplicată exact legea, deocamdată nu se știe.

Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost publicată în Monitorul Oficial pe 29 ianuarie. La 16 ianuarie intră în vigoare, informează evz.ro.
Știm, teoretic, unde nu mai e voie să fumezi, știm cât de mari sunt amenzile pentru cei care încalcă prevederile legale, bănuim cine și cum va aplica amenzile. Bănuim, pentru că aplicarea actului normativ e învăluită în ceață.
„Eu am compus legea, a fost aprobată de Parlament, a trecut de contestația de la Înalta Curte, acum e treaba Guvernului s-o aplice”, a spus deputatul Aurelia Cristea, cea care a adus modificările legii anti-fumat.