vineri, 25 martie 2016

Publicat la 3/25/2016 12:46:00 p.m. de Redacţie

Cu maşina în zid

Un tânăr din municipiul Mediaş, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat cu maşina în zidul unui imobil de pe strada Nucului. Incidentul s-a petrecut duminica trecută, dimineaţa, atunci când pe fondul vitezei excesive, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu zidul unui imobil aflat în apropiere. „Testarea cu aparatul etilotest a avut rezultatul de 0,97 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală“, a precizat subcomisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. (A.P.)
    Trimite prin e-mail