luni, 1 februarie 2016

Emil Mureşan: „Dacă ai o pasiune, trăieşti de două ori!“


În fiecare zi, de-o viață de om, Emil Mureșan își pune talentul în slujba Mediașului și a oamenilor acestui oraș. Are 85 de ani, din care 65 petrecuţi în slujba artei. Parcurge oraşul cu bicicleta în fiecare zi. Dacă îl vezi, nu ai spune că e octogenar. Privirea parcă scrutează mereu orizontul, căutând o nouă sursă de inspiraţie. Un material pe care să îl prelucreze. O idee. E mereu jovial, mereu cu zâmbetul pe buze.


Aşa e Emil Mureşan, omul care a ajuns cunoscut în plan internaţional datorită tablourilor realizate din pânză de păianjen, un veritabil promotor al Mediaşului, prin a cărui galerie de artă trec anual sute sau poate chiar mii de turişti români sau străini. Monitorul de Mediaş a purtat cu maestrul pânzelor de păianjen un dialog despre artă, inspiraţie, pasiune şi, desigur, despre Mediaş.

Monitorul de Mediaş: Ce înseamnă aceşti 65 de ani în slujba artei pentru dumneavoastră?
Emil Mureşan: Înseamnă o viaţă de om dedicată oraşului, în primul rând, dar şi medieşenilor, pentru a le face o bucurie. Toate lucrările pe care le-am executat şi expoziţiile foarte multe pe care le-am făcut au fost pentru medieşenii mei în primul rând. Fiecare dintre noi ar trebui să îşi promoveze oraşul, să încerce să facă să se vorbească despre el. Eu aşa am gândit întotdeauna, nu m-am gândit din punct de vedere financiar, să câştig bani, nu m-a interesat treaba asta. Un oraş, dacă are artişti, are scriitori, muzicieni, face mai mult decât toţi banii, înseamnă un venit cultural extraordinar. 


Monitorul de Mediaş: Cum reuşiţi să fiţi atât de activ la 85 de ani? 
Emil Mureşan: Sunt tot timpul în priză. Pot să spun că în fiecare an am căutat să vin cu ceva nou, să îmi dezvolt cunoştinţele pe care le am eu în domeniul artei, atât în sculptură, cât şi în grafică, am făcut şi afiş foarte mult, butaforie, machete pentru diferite lucrări. Întotdeauna am căutat să fiu cumva prezent în atmosfera culturală a oraşului. Dacă ai o pasiune, trăieşti de două ori, iar mulţumirea sufletească e mare lucru.

Monitorul de Mediaş: Aţi reuşit să vă acomodaţi cu noile tehnologii, calculatoare, internet? 
Emil Mureşan: Cu calculatorul nu prea, dar am o tabletă pe care mă mai uit. Nu prea am eu, însă, timp de ea. Oricum, e greu, la etatea mea, să mai studiezi aşa ceva, trebuie să ai timp la dispoziţie. Dacă prinzi „boala“ asta, să te uiţi pe internet, pe calculator, nu mai faci altceva, iar atunci mai bine am renunţat să mă uit la ele şi mă ocup de treburile mele. Am un blog pe care mi l-au făcut nepoţii mei, dar rămâne să îl mai completeze cu noutăţile pe care le am.

Monitorul de Mediaş: Vă ajunge timpul pentru tot ceea ce vă propuneţi să faceţi?
Emil Mureşan: Nu prea. Cu asta o duc eu rău. Am program permanent la galeria de artă, mai am treburi pe acasă, iar cum se întunecă acum destul de repede şi nu mai văd prea bine, nu pot lucra la lucruri mărunte. Din cauza asta, pot să spun că timpul e foarte scurt, dar, dacă vrei să faci ceva, găseşti timp. Dacă ai pasiune şi talent, găseşti timp la orice oră. Nu trece nicio zi fără să fac ceva. Dacă nu fac nimic, parcă nu mă simt bine. Nu vreau să fie o laudă asta, dar cred că este ca o lumânare care arde - dacă ai stins-o, s-a terminat, deci trebuie să fii întotdeauna prezent. 

Monitorul de Mediaş: Ce sfaturi i-aţi da unui tânăr artist aflat la început de drum?
Emil Mureşan: Întotdeauna le spun: „fă ce ştii să faci şi fă-o cu plăcere!“. Nu trebuie să caute mereu măreţia, să fie un mare artist, nu trebuie să gândească „dacă nu sunt aşa de mare, nu mai fac nimic“. Viaţa îţi oferă nişte lucruri extraordinare. Întâmplarea te face mare, nu întotdeauna meritul, aşa se întâmplă. Te vede cineva, te promovează prin ziare, prin televiziune, te face mare, încât nici ţie parcă nu îţi vine să crezi că eşti aşa.

Monitorul de Mediaş: Care a fost întâmplarea dvs., dacă o putem numi aşa?
Emil Mureşan: Într-o zi, soţia mi-a spus să mai las cioplitul, pământul şi caolina, să mă duc la coteţul de găini şi să dau jos pânza de păianjen care se formase. Am mers, dar nu am dat-o jos, iar după vreo două luni, când am mai intrat o dată, am rămas şocat şi mi s-a părut că e ceva extraordinar şi că aş putea face ceva din pânză de păianjen. A fost o întâmplare fericită, care m-a evidenţiat din punct de vedere artistic mai mult decât lucrările mele de sculptură pe care le-am lăsat pe soclu. M-a scos în evidenţă ceva la care nu m-am aşteptat niciodată. Dintr-o nebunie dintr-asta, am ajuns cunoscut şi de asta spun că în viaţă nu întotdeauna contează valoarea, este şi întâmplarea. I se poate întâmpla oricui, în orice domeniu şi în muzică şi în poezie. Eu niciodată nu am căutat să fiu un artist. Sunt membru al Uniunii Artiştilor Plastici de vreo trei ani, dar nu am căutat să mă dau mare artist, pentru că eu ştiu ce au făcut şi ce fac alţii, lucruri extraordinare, dar uite aşa, întâmplarea te ridică fără să vrei.


Monitorul de Mediaş: Aţi ajuns un promotor al oraşului prin galeria pe care o aveţi, iar asta de mai mulţi ani.
Emil Mureşan: Într-adevăr, cu ajutorul lui Lucian Costea şi al Primăriei Mediaş, pot să spun că am o galerie extraordinară. Vin oameni din toată lumea, iar bucuria de a fi înconjurat de ei este extraordinară. Să vezi că se bucură, să vezi asta pe faţa lor e ceva deosebit. Spre exemplu, am avut acum un grup din Norvegia şi spunea ghidul că aici văd altceva decât pot vedea în alte expoziţii. Poate că nu e valoare mare artistică, dar e un lucru extraordinar să vezi că cineva apreciază. 

Monitorul de Mediaş: Ce vă inspiră pe dvs.?
Emil Mureşan: Voinţa de a face ceva pentru oraş. Întotdeauna m-am gândit că Mediaşul e un oraş mic şi e rămas cam în urmă faţă de celelalte oraşe, pentru că atunci când au fost ocazii să intre în circuitul turistic nu aveam logistica necesară şi am rămas cumva pe dinafară. Pentru faptul că nu eşti în circuitul internaţional, nu te caută lumea. Sunt străini care vin în Mediaş care vin să vadă galeria mea, vin prin agenţii, iar acesta este un lucru foarte bun. Am un caiet plin cu mesajele lor şi am avut turişti din toată lumea. Asta mă bucură, că pot să promovez oraşul aşa cum ştiu eu, că pot să îmi aduc şi eu contribuţia la asta cu o părticică mică, iar asta fără nicio pretenţie. E atât de frumos când vin turişti, se miră, mă întreabă cum strâng pânza de păianjeni, cum o adun, cum lucrez cu ea.


Monitorul de Mediaş: Pentru că a venit vorba, mai faceţi lucrări din pânză de păianjen?
Emil Mureşan: Mai fac, dar e tot mai greu. Ca să fac o lucrare, îmi trebuie o cantitate mare de pânză. Aici, la oraş, e greu de găsit, iar la ţară nu poţi să mergi fără să cunoşti oamenii, pentru că îţi spune lumea că eşti nebun dacă îi ceri pânză de păianjen. În cazul ăsta, trebuie să mergi cu cineva, iar oamenii nu prea lasă pânza. Anul trecut am făcut vreo treizeci de lucrări, dar am mai dat cadou câteva dintre ele.


Monitorul de Mediaş: Care sunt lucrările pe care le iubiţi cel mai mult?
Emil Mureşan: Sculpturile mele, pentru că ştiu că, din douăzeci, câte am făcut în diferite oraşe, una tot rămâne. Spre exemplu, „Bufniţele“ sau monumentul aviaţiei, unde am avut marea plăcere să vină cosmonautul Dumitru Prunariu să îl dezvelească şi chiar m-a felicitat pentru ceea ce am făcut. Mi-a şi scris în cartea mea de onoare foarte frumos şi am rămas foarte impresionat. „Bufniţele“ au 2,70 metri fiecare şi cântăresc câte o tonă. Am avut şi lucrări care s-au furat, „Hora“, spre exemplu, am refăcut-o apoi. Sunt lucrări care rămân în istoria oraşului.

A consemnat Alex PÎNTEA