vineri, 22 ianuarie 2016

Publicat la 1/22/2016 12:06:00 p.m. de Anonim

Invitaţie la teatru: „Cutia de carton“ la Sala Traube


Sala Traube din municipiul Mediaş va găzdui în această seară, începând cu ora 18.00, spectacolul de teatru „Cutia de carton“.

Piesa scrisă de Clément Michel este un spectacol despre şi pentru tineri, care a avut un succes imens în Paris, jucându-se de mai bine de 700 de ori, între anii 2001 și 2004. Subiectul este povestea unei mutări neprevăzute. Sunt prezentate șapte personaje care niciodată nu se află în locul potrivit și la momentul potrivit, fiind prinse între lucrurile de împachetat și conturile de reglat. La Mediaş, piesa va fi pusă în scenă un grup de tineri actori din Sibiu. „Pentru noi, textul a reprezentat un pretext pentru studiul situaţiei comice, dar, impulsionați de ideea unui proiect european, am sfârșit prin a face un spectacol. În plus, față de varianta franceză, decorul spectacolului, semnat de Claudiu Nicodim, este inedit prin materialele folosite și sculpturalitatea formei“, spun organizatorii spectacolului. Evenimentul de la Mediaş este organizat de către Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret din cadrul Primăriei Mediaş. (A.P.)
    Trimite prin e-mail