luni, 4 ianuarie 2016

Au scăzut taxele de emitere a paşapoartelor

Începând cu data de 1 ianuarie, taxele de emitere a paşapoartelor au scăzut, ca urmare a reducerii cotei de TVA de la 24%, la 20%.
În conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 668/10.09.2015, pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, Compania Naţională „Imprimeria Naţională” a comunicat noile preţuri pentru blanchetele paşapoartelor:
◾pentru paşaport temporar – 97,00 lei (inclusiv TVA)
◾pentru paşaport simplu electronic, cu valabilitate de 5 ani – 261,00 lei (inclusiv TVA)
◾pentru paşaport simplu electronic (minori) cu valabilitate de 3 ani – 236,00 lei (inclusiv TVA)
Taxa consulară, în valoare de 22 de lei, nu se modifică. Aceasta se achită la Administraţia Financiară (Trezorerie) sau la Ghişeul Unic din sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu.
Amănunte despre taxele şi documentele necesare pentru eliberarea paşapoartelor sunt publicate pe site-ul Instituţiei Prefectului – Judeţul Sibiu, la adresa www.prefecturasibiu.ro.