joi, 3 septembrie 2015

Publicat la 9/03/2015 10:02:00 a.m. de Redacţie

Primul amical, pe teren propriu


Baschetbaliştii Gazului Metan se pregătesc, săptămâna aceasta, în Sala Sporturilor, cu accent pe partea tactică. Mâine, ei vor disputa un meci amical, acasă, în compania "studenților" sibieni. Peste mai puțin de două săptămâni, îi așteaptă o competiție care va antrena și adversarii puternici din București și Pitești.

Vlad SOLOPA
În cursul zilei de marţi a ajuns la echipă şi Vladislav Solopa, iar Nikola Siladji este şi el aşteptat la Mediaş. Astfel, săptămâna aceasta va fi definitivat şi lotul cu care se va aborda sezonul competiţional 2015-2016. „Ne-am axat în prima parte a pregătirii pe condiţie fizică, iar băieţii au răspuns foarte bine la antrenamente. Acum am început pregătirea specifică în sală şi o să lucrăm principii tactice, atac şi apărare”, a explicat antrenorul asistent Mihai Popa.
Mâine după-amiază, Gaz Metan va disputa prima partidă de verificare din pauza competiţională. Alb-negrii vor întâlni, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor, CSU Atlassib Sibiu. „În primul rând, vrem să vedem unde suntem din punct de vedere fizic şi al doilea rând, să vedem cum vor răspunde jucătorii la principiile pe care am încercat să le punem în aplicare săptămâna aceasta. Sibiul a mai avut trei meciuri de pregătire până acum, dar acesta nu este un factor care să conteze. Noi ne vom urma programul nostru de pregătire şi sper să fim într-o formă bună la data începerii campionatului“, arată Popa.
În perioada 11-13 septembrie, Gaz Metan va participa la Cupa Mureşul. Alături de formaţia gazdă vor mai fi prezente echipele Dinamo Bucureşti şi Baschet Club Municipal Universitatea Piteşti. (A.P.)
    Trimite prin e-mail