joi, 24 septembrie 2015

Criză soluţionată la Spitalul Mediaș


Situaţia Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Mediaş este în curs de rezolvare


Autor: Alex PÎNTEA

Doi dintre medicii care au demisionat zilele trecute au revenit asupra deciziei. Aceştia îşi vor continua treaba, în urma discuţiile avute cu managementul unităţii sanitare. De asemenea, alţi doi medici de familie vor lucra şi la Urgenţe în perioada imediat următoare. Astfel, Compartimentul de Primiri Urgenţe va fi deservit de un număr de şase medici. 

Discuţii cu folos

Criza de la Urgenţe este aproape rezolvată. Managerul Spitalului Municipal Mediaş a purtat discuţii cu mai mulţi medici de familie, iar patru din aceştia au fost de acord să lucreze şi în cadrul acestei compartiment. „Am reușit personal să găsesc încă patru persoane care sunt dispuse să lucreze la nivelul Centrului de Primiri Urgenţe. În momentul de față, putem spune că există şase medici. Sigur, vor exista mici discontinuități, pentru că aceste persoane de care vorbesc sunt medici care își desfășoară activitatea principală într-un alt serviciu, iar în acest caz, la Centrul de Primiri Urgenţe îşi vor putea desfăşura activitatea numai în măsura în care le permite programul existent în celălalt serviciu pe care îl au. Pe lângă aceasta, sunt în discuţii cu încă unul sau doi medici de familie, sper să am succes şi să reuşesc să îi conving şi să vină şi dânşii“, a precizat Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal Mediaş.

Urgenţe inventate

O problemă a Compartimentului de Primiri Urgenţe o reprezintă numărul mare de cazuri de persoane care nu au într-adevăr nevoie reală de asistenţă de urgenţă. Acestea ar putea fi rezolvate şi de medicii de familie, însă medieşenii - şi nu numai ei - preferă să vină la Urgenţe. „Aşa cum am mai menționat în repetate rânduri, foarte multe dintre cazurile care se prezintă la Serviciul de Primiri Urgenţe nu reprezintă niște urgențe reale, ci sunt cazuri care ar putea fi foarte bine rezolvate de către medicii de familie sau măcar care să fie diagnosticate inițial, în așa fel încât pacientul să știe direct spre ce serviciu se îndreaptă”, a mai avertizat Burghelea.

Șase medici

Doi dintre cei patru medici noi de la Urgenţe şi-au început deja treaba. Ceilalţi doi vor lucra efectiv de la începutul lunii octombrie. În total, Compartimentul de Primiri Urgenţe va fi deservit de şase medici.