joi, 24 septembrie 2015

100 de oferte pentru absolvenți

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează, vineri, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.


Autor: Alex PÎNTEA

Aceasta se va desfăşura începând cu ora 9 dimineaţa, la Centrul Cultural „Casa Schuller“ din Piaţa Regele Ferdinand I. În acest scop, au fost trimise invitaţii la peste 70 agenţi economici din judeţ, iar nouă au confirmat deja prezenţa la Mediaş, cu peste 100 de locuri de muncă. Datele sunt preliminare, urmând ca până la data desfăşurării bursei numărul agenţilor economici participanţi şi al locurilor de muncă să crească. „Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt. Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una din instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii“, a precizat Dana Radu, responsabil relaţii mass-media în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. La bursa dedicată absolvenţilor organizată anul trecut şi-au găsit un loc de muncă 112 persoane în diverse meserii, 15 dintre acestea având studii superioare.