duminică, 23 august 2015

Publicat la 8/23/2015 12:06:00 p.m. de Redacţie

11 străzi modernizate în 2015 la Șeica Mare


Patru străzi din comuna Șeica Mare sunt în curs de modernizare, în aceste săptămâni, iar până la sfârșitul acestui an primarul Nicolae Șușa speră să finalizeze de două ori mai multe străzi decât în 2014.



Autor: Aurelian LUNGU

Administrația locală are planuri îndrăznețe în ceea ce privește infrastructura. După dezamăgirea provocată de bugetul de stat pe anul 2015, care a dezavantajat clar comuna Șeica Mare, edilii și-au făcut „temele“ și au stabilit prioritățile de investiții din veniturile proprii ale comunei sau cu fonduri europene. Iar recenta rectificare de buget, aprobată de Guvern, a adus și o veste bună mult așteptată: 1,2 milioane de lei corectează nedreptatea din primăvară.

Șapte până în septembrie

După finalizarea lucrărilor la trei străzi din comuna Șeica Mare, finanțate din bugetul local, în această perioadă sunt în curs de reabilitare și modernizare alte patru artere - de această dată, cu fonduri nerambursabile obținute printr-un proiect european. „Comuna Șeica Mare beneficiază de un proiect finanțat prin Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Hârtibaciu (GAL MH) prin care modernizăm patru străzi. Se lucrează foarte bine, sunt mulțumit. Proiectul prevede atât lucrări la infrastructura rutieră, cât și șanțuri, rigole, tot ce trebuie. Vrem să le terminăm până în septembrie și vom ajunge, astfel, la șapte străzi încheiate doar în acest an. În total, în 2015 sper să facem unsprezece străzi, mai ales că vin cei 1,2 milioane de lei de la București, prin care putem moderniza patru străzi. Anul trecut am reușit să realizăm cinci străzi, însă acum mi-am propus cel puțin dublu“, informează Nicolae Șușa (foto).

Drum comunal reabilitat de Consiliul Județean

La sfârșitul acestei săptămâni urmează să se încheie lucrările de reparație a Drumului Comunal 5, care face legătura între Şeica Mare şi Petiş, cu o lungime totală de 11 km. șantierul a început săptămâna trecută. Potrivit planului de lucrări aprobat, pe toată lungimea drumului se aplică tratament dublu bituminos. Valoarea totală estimată a lucrărilor depășește 1,2 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean Sibiu. Circulaţia pe acest tronson de drum nu este închisă, însă se desfăşoară în condiţii de lucru, iar şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicatoarele rutiere şi să fie atenţi la semnalizările echipelor de muncitori.
    Trimite prin e-mail