luni, 27 aprilie 2015

Publicat la 4/27/2015 11:36:00 a.m. de Anonim

Viorel Arcaș și colegii săi din Parlament vor pensii de lux!

N-a făcut nimic notabil pentru cei care l-au ales, dar își pregătește ieșirea din scenă și o bătrânețe fără griji! Senatorul medieșean Viorel Arcaș se numără printre cei peste 250 de semnatari ai proiectului de lege prin care urmează să primească o pensie specială de câteva mii de lei după încheierea mandatului.


Autor: Mihai COLIBABA

Potrivit agenției Mediafax, calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii. Un calcul simplu arată că un ales cu trei mandate, așa cum este Arcaș, ar putea beneficia de o pensie specială în cuantum de 4.000 de lei. Proiectul se află înregistrat la Senat pentru dezbatere.

Aleșii țin cu dinții de pensiile speciale

Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor a fost semnată și de alți trei parlamentari social-democrați din județul Sibiu: deputatul Gheorghe Frăticiu, care reprezintă Țara Oltului, deputatul Ioan Axente, din colegiul 4 - Valea Hârtibaciului, și senatorul Sorin Ilieșiu, ales în municipiul Sibiu. Toți trei sunt încă la primul mandat. Noua propunere legislativă a fost semnată deja de mai bine de jumătate dintre parlamentari, de pe tot eșichierul politic, vine după ce, acum câțiva ani, Guvernul Boc a abrogat o lege care prevedea pensii alternative pentru parlamentari și prin care cei care acumulau trei mandate primeau „bonus“ mai bine de 5.000 de lei.


Ironia sorții

În campania electorală din 2012, programul lui Arcaș promitea „salarii şi pensii corecte, care să răsplătească în mod real munca oamenilor“. Pentru propriul său interes, parlamentarul a trecut la fapte. Pentru ceilalți, rămân doar vorbele. De pildă, Emilia D. are 60 de ani şi a lucrat la fabrica Geromed, în cadrul secţiei de sticlărie. După o viaţă de muncă, are o pensie de aproximativ 700 de lei. „Am noroc cu băieţii mei, că altfel nu m-aş fi descurcat cu banii. Mi-ar ajunge doar pentru medicamente şi mâncare, să nu mai spun de cumpărat ceva prin casă“, spune medieșeanca. Grigore S. împlineşte luna viitoare 70 de ani. Mai bine de trei decenii a lucrat la Ideal, într-un mediu toxic, însă pensia lui nu depășește 1.000 de lei. „Nici nu pot să vă spun cât e de dificil. Am noroc că are şi soţia o pensie aproape cât a mea şi ne descurcăm. Mai facem economii, ne-a dat Dumnezeu sănătate şi nu prea cheltuim bani pe medicamente. Oricum, dacă ar fi să mă raportez la anii munciţi şi la ce salarii şi pensii au unii acum, mi se pare o mare nedreptate“, se plânge el, pe bună dreptate. Tot în jur de 1.000 de lei câștigă lunar Ion N., care a ieşit acum doi ani la pensie, după mai bine de trei decenii lucrate la cuptor, în Vitrometan. S-a obişnuit să cheltuiască doar cât are, iar uneori îl ajută şi copiii, mai ales iarna, când facturile de gaz sunt uriașe. „Când văd la televizor că un parlamentar poate primi după un mandat de patru ani 1.500 de lei pensie, stau şi mă întreb unde e dreptatea pe lumea asta. Ei stau în fotoliu pe mii de lei, iar eu, după 30 de ani de muncă, iau doar o mie“, conchide pensionarul medieşean.

L-a apărat pe Șova

Nu este pentru prima dată când șeful PSD Mediaș dovedește o flagrantă lipsă de respect pentru alegători. Deși trei sferturi dintre medieșeni au ales schimbarea, la sfârșitul anului trecut, senatorul de Mediaș și colegii săi au făcut scut în fața justiției pentru Dan Șova. Invitat să-și motiveze gestul, într-o emisiune televizată, Arcaș a răspuns nonșalant: „Eu nu pot să decid dacă un coleg de-al meu a făcut sau nu ceva de natură penală, dar nici nu pot să nenorocesc un om“.
    Trimite prin e-mail