vineri, 17 aprilie 2015

Publicat la 4/17/2015 08:30:00 a.m. de Anonim

80 la sută din bugetul de sponsorizare al Romgaz a mers către clubul Gaz Metan Mediaș

Societățile Romgaz şi Transgaz au făcut, anul trecut, sponsorizări care depășesc 12 milioane de lei. Dintre companiile de stat care și-au dat publicității situația sponsorizărilor, Romgaz se detașează net. Cea mai mare parte a fondurilor a fost alocată pentru susținerea activităților sportive.


Autor: Alex PÎNTEA

Cinci companii de stat - Romgaz, Transgaz, Conpet, Complexul Energetic Oltenia și Nuclearelectrica - au publicat situaţia sponsorizărilor acordate în anul 2014. Producătorul de gaze naturale Romgaz conduce în „topul“ sponsorizărilor, cu peste 10 milioane de lei acordate, în timp ce operatorul de transport gaze naturale Transgaz a oferit sponsorizări de aproximativ 2,2 milioane de lei.

„Campioni“ la sponsorizări

Cele mai mari cheltuieli de sponsorizare au fost efectuate în 2014 de către producătorul de gaze naturale Romgaz. Cifrele se ridică la 10,063 milioane lei, dintre care 8,052 milioane au fost acordate pentru finanțarea activităților sportive. Principalul beneficiar al acestor sponsorizări acordate de SNGN Romgaz a fost secția de fotbal a Clubului Sportiv Gaz Metan Mediaș. Romgaz nu a prezentat defalcat sumele exacte cu care a sponsorizat fiecare beneficiar din domeniul sportului. În 2014, Romgaz a mai acordat sponsorizări în valoare de 972.600 lei pentru acordarea de ajutoare umanitare și sociale, 853.109 lei pentru diverse proiecte legate de învățământ, cultură, sănătate și cercetare, precum și 185.057 lei pentru sponsorizarea mai multor unități de cult. 

Sport la Mediaș, cultură la Chișinău

Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz Mediaș, a avut, în 2014, cheltuieli totale de sponsorizare de 2.234.565 lei, din care aproape 93 la sută au avut ca destinație finanțarea activităților sportive. Din această sumă, cea mai mare parte, respectiv 2,05 milioane lei, a avut ca destinație sprijinirea financiară a clubului sportiv Gaz Metan Mediaș. O altă sponsorizare semnificativă financiar a Transgaz în 2014 a fost cea de 41.765 lei acordată ONG-ului Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă pentru lansarea la Chișinău a volumului „7 teme fundamentale pentru România“, îngrijit de Dan Dungaciu, Vasile Iuga și Marius Stoian și prefațat de George Maior, fostul șef al SRI. În rest, Transgaz a mai acordat sponsorizări de maxim 10.000 de lei per beneficiar sau proiect, pentru unități de cult, ajutoare umanitare și sociale, învățământ, cultură, sănătate și cercetare.

Piteiu, în vizorul ANI

În septembrie anul trecut, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) le-a cerut procurorilor să îl verifice pentru conflict de interese pe fostul director al Romgaz Mediaş, Marcel Piteiu, despre care afirmă că a semnat opt contracte de sponsorizare, în valoare de aproximativ 2,8 milioane de euro, între companie şi Clubul Sportiv Gaz Metan, unde era membru al Consiliului Director. Potrivit ANI, Marcel Adrian Piteiu a fost în conflict de interese între 2009-2011, perioadă în care a fost director general al Romgaz. „În calitate de director general şi reprezentant al SNGN «Romgaz» SA Mediaş, Piteiu Marcel Adrian a încheiat şi semnat, în perioada 2009 - 2011, un număr de opt contracte de sponsorizare în valoare totală de 12.069.000 lei, aproximativ 2,8 milioane de euro, între SNGN «Romgaz» SA Mediaş (în calitate de sponsor, reprezentat de persoana evaluată - director general) şi Clubul Sportiv «Gaz Metan» Mediaş (în calitate de beneficiar, în cadrul căruia persoana evaluată deţine calitatea de membru al Consiliului Director)“, se arăta într-un comunicat de presă al ANI. Astfel, agenția a sesizat Parchetul Judecătoriei Mediaş, solicitând să facă verificări pentru conflict de interese în cazul lui Piteiu.

Unele da, altele nu

Cinci companii de stat, respectiv Romgaz, Transgaz, Conpet, Complexul Energetic Oltenia și Nuclearelectrica, și-au făcut deja publice situațiile sponsorizărilor acordate în 2014. Unele companii energetice de stat, cum ar fi Oil Terminal sau Complexul Energetic Hunedoara, au anunțat că nu au avut cheltuieli cu sponsorizările anul trecut, iar altele, precum Transelectrica, urmează să-și publice aceste cheltuieli odată cu raportul anual complet pe 2014.
    Trimite prin e-mail