miercuri, 18 martie 2015

Podul din Gura-Câmpului a fost închis pe un sens

De azi dimineaţă, circulaţia pe podul care leagă cartierul Gura-Câmpului de zona centrală se face pe un singur sens. Măsura este necesară în condiţiile în care podul a intrat într-un proces amplu de reabilitare, cauzat de degradările suferite.


Astfel, atât traficul rutier, cât şi cel pietonal se desfăşoară doar pe sensul de mers către cartierul Gura-Câmpului. Lucrarea a fost semnalizată corespunzător pentru a nu se crea probleme de trafic. În următoarele luni se va circula doar pe acest sens, iar ulterior acesta va fi închis pentru lucrări, iar traficul se va desfăşura pe celălalt sens. „Execuția lucrărilor se va face alternativ pe un singur sens, cu devierea circulației pe celălalt sens. Începând de miercuri, 18 martie, a fost închisă circulația pe podul din aval, situat pe partea dreaptă în sensul de circulație  cartier Gura Câmpului – Centru, atât pentru pietoni cât și pentru mijloacele de transport. Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, au fost montate indicatoare rutiere, panouri de semnalizare, bariere direcționale și balize pentru delimitarea părții carosabile deschise circulației de zonă de drum în lucru’’ a explicat viceprimarul George Petrescu. Reabilitarea podului peste râul Târnava Mare va costa aproximativ 3,6 milioane de lei, bani care provin din bugetul local. Lucrările la podul peste râul Târnava Mare sunt foarte necesare în contextul în care un studiu tehnic realizat anul trecut a constatat o serie întreagă de probleme. (A.P.)