sâmbătă, 7 februarie 2015

Publicat la 2/07/2015 01:29:00 p.m. de Redacţie

Casa Armurierilor intră în reparaţii


Casa Armurierilor din municipiul Mediaş va fi reabilitată cu bani de la bugetul local. Lucrările propriu-zise ar putea începe chiar la primăvară, când starea vremii o va permite.


Autor: Alex PÎNTEA

Aleşii locali au aprobat, la începutul acestei săptămâni, în bugetul local, suma de 177.000 de lei pentru lucrările la această clădire aflată pe lista monumentelor istorice din oraş.

Proiect „picat“

Situată la mică distanţă de centrul istoric, Casa Armurierilor se află într-o stare avansată de degradare. Anul trecut, Primăria Mediaş a depus un proiect în cadrul unui program european de conservare şi revitalizare a patrimoniului cultural, însă nu a obţinut finanţarea dorită.

Urmează licitaţia

În aceste condiţii, pentru 2015 s-a decis alocarea fondurilor necesare de la bugetul local pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii, iar banii necesari au fost prevăzuţi în bugetul Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turims şi Tineret. „În următoarea perioadă, va avea loc aprobarea de către Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare «Reparații acoperiş şi reabilitare clădire Casa Armurierilor». În ședința extraordinară de aprobare a bugetului local, a fost alocată suma de 177.000 de lei pentru această investiție. Începerea efectivă a lucrărilor este programată a se realiza în prima jumătate a anului în curs, după desfășurarea procedurilor legate de achiziția publică. Lucrarea face parte dintr-un proiect mai vast de reabilitare a clădirilor de patrimoniu ale municipiului Mediaș, care a cuprins și casa memorială Stephan Ludwig Roth“, a precizat Ioana Făgădar, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. Fosta armurărie a cetăţii figurează pe lista clădirilor-monument şi a fost construită în secolele XV-XVI.
    Trimite prin e-mail