joi, 18 decembrie 2014

Publicat la 12/18/2014 12:31:00 p.m. de Redacţie

Turnul Trompeţilor intră în reparaţii

În 2017, Mediașul aniversează 750 de ani de atestare documentară. Pentru a întâmpina cum se cuvine această sărbătoare, unul dintre simbolurile multiseculare ale cetății va fi reabilitat cu bani din bugetul local, după patru decenii de la ultimele reparații capitale.


Autor: Alex PÎNTEA

Primăria Mediaş va aloca, anul viitor, 344.000 lei pentru realizarea unor lucrări de reabilitare şi conservare al acestui simbol al oraşului. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi luat în discuţie de Consiliul Local în ultima şedinţă ordinară din acest an, programată la începutul săptămânii viitoare.

Au cerut fonduri

Biserica Evanghelică Mediaş a solicitat sprijinul administraţiei locale în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a Turnului Trompeţilor. Monumentul prezintă degradări ale tencuielilor şi zugrăvelilor de pe faţade, dar şi probleme la acoperiş, acolo unde apa s-a infiltrat periculos. Valoarea lucrărilor necesare se apropie de 350.000 de lei, bani care vor fi alocaţi de la bugetul local al municipiului. „Am găsit calea legală de a acorda această finanţare, mai ales în contextul în care în 2017 se vor aniversa 750 de ani de atestare documentară a municipiului Mediaş. În aceste condiţii, şi ţinând cont de faptul că ultima intervenţie majoră asupra acestui monument istoric s-a făcut undeva în anii 1970, am considerat necesar să facem o reabilitare a lui. Sunt de făcut o serie de reparaţii, o serie de zugrăveli şi împreună cu Consistoriul Evanghelic am făcut un deviz pe care l-am adus în atenţia Consiliului Local“, a anunțat primarul Teodor Neamţu.

Proiectul de hotărâre prin care vor fi alocați fondurile se află
pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de săptămâna viitoare
Pe ordinea de zi

Proiectul de hotărâre privind alocarea unui sprijin financiar Bisericii Evanghelice Mediaş, în vederea reabilitării şi conservării Turnului Trompeţilor, va fi luat în discuţie marţi, 23 decembrie, în ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local din acest an.
Turnul Tompeţilor a fost zidit în două etape. Etajele inferioare au fost construite în acelaşi timp cu biserica Sf. Margareta, iar construcția a fost desăvârșită în 1551.

Între primele 12 din lume

Turnul Trompeţilor este cunoscut în lumea largă datorită înclinaţiei sale de la sol. Turnul Trompeţilor este înalt de 68,5 metri şi a fost ridicat în secolul al XV-lea. Chiar şi în ziua de azi, este singura clădire ce poate fi văzută din orice zonă a oraşului. Clasificat printre primele zece turnuri înclinate ale lumii şi unul dintre cele mai înalte din ţară, Turnul Trompeţilor este acoperit cu ţiglă smălţuită şi se încadrează în structura arhitectonică a Bisericii Evanghelice „Sf. Margareta“. Trompetistul oraşului locuia într-unul dintre turnuleţe şi dădea de ştire cetăţenilor prin sunetele de trompetă apropierea duşmanului, izbucnirea incendiilor sau intrarea în oraş a principelui ori a altor înalţi demnitari. Trompetistul este menţionat documentar din 1508. Aşa s-a ajuns la denumirea de „Turnul Trompeţilor“. Se spune că alarmele false ale trâmbiţaşilor de serviciu erau pedepsite cu aruncarea acestora de pe ziduri.
    Trimite prin e-mail