joi, 4 decembrie 2014

Publicat la 12/04/2014 05:30:00 p.m. de Anonim

O idee simplă pentru medieșenii cu dare de mână: cadoul din cutia de pantofi

Oricine poate ajuta un copil nevoiaș să zâmbească anul acesta de sărbători. La începutul acestei săptămâni a demarat şi în municipiul Mediaş campania umanitară „ShoeBox: cadoul din cutia de pantofi“. Aflată la cea de-a şaptea ediţie la nivel naţional, campania este organizată în municipiul de pe Târnava Mare de către Asociația Culturală „Mediașul Nostru“ și Rotaract Club Mediaș, în perioada 1-15 decembrie. Campania presupune colectarea de cadouri, cutii de pantofi frumos ambalate, în care oamenii pun cu drag ceea ce consideră că i-ar plăcea unui micuț. Cadourile se colectează la Restaurantul Traube, în zilele de 5, 9, 11, 15 decembrie, între orele 16-18. (A. P.)



    Trimite prin e-mail