duminică, 7 decembrie 2014

Actualitatea Evangheliei | Tămăduirea femeii gârbove - Ev. Luca XIII, 10-17 glas 3, voscr. 6 » Hristos, desgârbovirea noastră

Numai ce a ieşit din minunea vindecării din Ierihon şi Postul Crăciunului ne aduce dinainte icoana unei alte minuni. Vindecarea femeii gârbove (Lc 13, 10-17).


Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA

O să ziceţi că nu are nici o importanţă. Oare? Căci tot contextul acesta al aşteptării Crăciunului ne dă marea lecţie a necesităţii Întrupării Mântuitorului Hristos, nu ca pe un moft al Dumnezeirii, nu ca pe o modă cerească, ci ca pe o necesitate absolută creată de distrugerea umanului, inclusiv sub aspectul acesta fizic. Un fizic gărbovit, care luase forma gărbovitului suflet uman, care îndată după căderea în păcat se rupsese din verticalitate. Un trupesc orbit, care lipsit de vederea lui Hristos, hălăduia prin întuneric, disperat şi fericit de nefericirea pe care o socoteşte fericire. 
Vechiul Testament este astfel o înşiruire de disperări umane, din loc în loc făcându-şi loc chipul câte unui drept, nici el deplin sfinţit pentru a fi altceva decât un om îmbunătăţit. Nici măcar Ioan Botezătorul, minunata punte de duh între două lumi, nu putea asuma restaurarea firii umane, fire care de altfel avea să-i aplice pedeapsa cu moartea pentru îndrăzneala de a spune păcatului păcat. 

Dragostea întrupată

Lumea în care Hristos a acceptat să-şi împlinească dumenzeiasca restaurare a firii umane nu era nici mai bună, nici mai rea ca cea de astăzi. Tocmai dramatica situaţie a decăderii, un soi de cădere fără sfârşit, aduce după sine, lucrare de voinţă divină, Dragostea întrupată, singurul medicament la agonia de fapt a lumii. Ce este mai grav în lumea de astăzi este aceea că deşi Hristos a murit pentru ea, lumea nu-şi cunoaşte preţuirea de care se bucură dinaintea lui Dumnezeu Tatăl, Creatorul, Cel Care a dat pe Unicul Său Fiu jertfă pentru ca lipsa de iubire ce stăpânea lumea să nu fie veşnică. Ce departe suntem de taina acestei întrupări! Cât de nedrept ne purtăm cu Dumnezeul Slave, pe care L-am transformat, cel mai adesea, în mantaua de ploaie a frustrărilor noastre, punându-I în seamă toate nereuşitele şi bolile noastre, uitând de toate binecuvântările prin care ne-a luminat viaţa, prin care a făcut ca viaţa noastră să fie veşnică şi deschisă perspectivei Raiului. Căci iadul, iadul nu-i făcut pentru oameni.  Iar modul prin care ne facem unii altora viaţa iad, credeţi-mă, nu are nimic de a face cu voia şi dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

Trădare

Această anulare a jertfei Celui Ce Se naşte în Betleemul Iudeei este poate cea mai groaznică dintre trădările pe care omul şi le îngăduie în numele libertăţii sale de a fi om. Afirmându-şi orgolios această libertate, cere mereu şi mereu lui Dumnezeu să Se smerească, îi cere lui Dumnezeu să fie cât mai puţin Dumnezeu pentru ca el, omul, să se facă dumnezeu Dumnezeului celui Viu. Teribil joc cu nefiinţa, gârbovirea de astăzi n-are de ce să-L mai cheme pe Dumnezeu din ceruri ca vindecător. Căci El pentru aceasta S-a întrupat. Ca să ne stea la îndemână. Îndreptător din gârbovirile noastre, nătângele noastre refuzuri de a fi oameni, verticali şi restauraţi în Raiul care S-a deschis prin Întruparea Lui, a Lui Hristos Dumnezeu.

Dezumanizarea dragostei

Dintre toate dramele care marchează actualul moment de istorie umană, cea mai adâncă îmi pare a fi negarea sămânţei dumnezeieşti care animă firea umană. Animalitatea crescută a gesturilor, dezumanizarea dragostei, fragmentarea bucuriilor în veselii superficiale, alungarea lui Dumnezeu în colţul inutilităţilor sociale sunt doar câteva din urmările acestei ucideri din culpă a şansei de a rămâne oameni, uneori împotriva conştiinţei generale că a fi o funcţie e mai mult decât să fii om. Dintre toate trădările de sens pe care le-a născut lumea modernă, această des-dumnezeire a vocaţiei umane şi supra-umanizarea lui Hristos ne afectează cel mai mult pacea şi viitorul. 

Candidaţi la Înviere

Reducându-ne la stadiul de material genetic manipulabil şi transformându-l pe Dumnezeu în paiaţă ideologică rupem de sens Întruparea. Ca să nu fie aşa, luaţi-vă mai în serios, căutaţi să vă redescoperiţi bucuriile care vă fac cu adevărat candidaţi la Înviere. Veţi înţelege că acestea nu ţin de cele pe care vi le oferă lumea, ci de cele pe care Hristos le-a asumat dumnezeieşte. Cu dragoste, ca Unul Care este Iubire.