sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Publicat la 14:47:00 de Redacţie

Zidurile lor, zidurile noastre

S-a împlinit, la început de noiembrie, un sfert de veac de la căderea istorică a zidului Berlinului. Odată căzute zidurile a început reunificarea Germaniei, care a costat vreme de 25 de ani circa 2.000 de miliarde de dolari. În toţi aceşti ani, Estul a învăţat cum se devine Vest, iar rezultatul înseamnă o Germanie, care astăzi e motorul Europei. Cât ar costa dărâmarea „zidurilor” noastre construite peste Prut, dacă am ajunge într-o asemenea clipă?

Milu OLTEAN
Reunificarea Germaniei, proces început în mod simbolic prin dărâmarea zidului Berlinului, se traduce prin strategie, sacrificii şi mai ales, prin costuri asumate. N-a fost uşor ca Estul comunist să înveţe să mănânce din tava cu jar a capitalismului vestic, să se dea de trei ori peste cap şi să se înalţe în văzduh, cal năzdrăvan. Timpul a demonstrat-o, câştigul a fost al tuturor, iar Germania este astăzi motorul Europei. Păstrând proporţiile, printr-o similaritate, am putea spune că unirea României cu Moldova de peste Prut, într-o variantă ipotetică, într-un viitor apropiat, ne-ar aduce în câţiva ani în ipostaza celor două Germanii de acum un sfert de veac. Asemănări există, având în vedere că populaţia din Germania de Est reprezenta în ’89 cam 20% din populaţia Germaniei Federale, iar astăzi, cei aproximativ 3,6 milioane de moldoveni de peste Prut ar reprezenta cam tot 20% din populaţia României. Ba chiar, specialiştii spun că semănăm şi în ceea ce priveşte diferenţele dintre produsul intern brut din acei ani din RDG şi RFG, cu ceea ce există azi între Republica Moldova şi România. Odată trecută euforia din ‘89, germanii au resimţit din plin şocul reunificării, pentru că unii au trebuit să înveţe, iar ceilalţi să fie în postura fratelui mai mare şi mai bogat, care să-l îndrume pe cel mic. Iar lucrurile n-au stat deloc pe roze, pentru că fabricile estice au trebuit să treacă prin retehnologizări şi şomaj, au fost necesare investiţii în infrastructură, sau ajutoare sociale pentru esticii debusolaţi de vântul schimbării. Sacrificiile au fost mari, măsurile economice şi reformele n-au fost întotdeauna agreate de populaţie, având în vedere că Vestul a dus greul pentru reducerea decalajelor economice şi sociale dintre cele două Germanii. Strategia, ordinea şi disciplina au făcut ca diferenţele să se reducă, de la an la an. Nici măsurile economice, care au însemnat smulgerea economiei estice din blocul comunist, ca formaţie, şi antrenarea acesteia într-un sistem capitalist n-au fost privite cu ochi buni de estici, dar odată cu unificarea monedei şi creşterea competitivităţii lucrurile au început să se limpezească; esticii au găsit motivaţia de a rămâne să muncească în oraşele lor, în fabricile lor, iar vesticii au avut posibilitatea să deruleze proiecte de anvergură în infrastructură şi să tragă foloasele cererii de produse şi servicii la standarde occidentale. Bineînţeles că au fost şi erori, ba chiar uneori esticii au folosit şi ei fondurile vestice pentru a construi parcuri acvatice, aşa cum văzuseră în Vest, negândindu-se dacă acestea vor fi în stare să facă bani, pentru ele şi comunitate. După vreo 20 de ani de la unificare, Germania este vedeta Europei, motorul economic al bătrânului continent, iar sacrificiile de-a lungul anilor sunt încununate de succes.  
O discuţie serioasă pe tema dărâmării zidurilor de peste Prut trebuie să ţină cont de modele, iar cel al Germaniei de Est şi de Vest este unul recent. Cât ne-ar costa azi unirea, suntem pregătiţi să facem sacrificii, avem oamenii potriviţi care să se înhame la o asemenea construcţie? Rămâne de văzut. Zidurile lor, zidurile noastre, fiecare cu ale lui.
    Trimite prin e-mail