vineri, 14 noiembrie 2014

Publicat la 14:46:00 de Redacţie

Pasă neagră! Gaz Metan Mediaș a ajuns la şase etape fără victorie în Liga I

Alb-negrii au fost învinşi de ASA Târgu Mureş cu scorul de 2-0. Gaziștii au coborât pe prima poziție deasupra liniei retrogradării în Liga I.


Autor: Alex PÎNTEA

Formaţia lui Cristi Dulca a pierdut categoric partida disputată în deplasare la Târgu Mureş. În urma acestui rezultat, gruparea de pe Târnava Mare a coborât pe poziţia a 12-a a clasamentului. 

Au jucat slab

Gaziştii s-au văzut conduşi la Târgu-Mureş încă din minutul 8, atunci când Claudiu Bumba, foarte liber în careul de 16 metri, a înscris cu o scăriţă peste Milos Buchta. De partea cealaltă, Azdren Llullaku - în minutul 28 - și Alexandru Curtean - în minutul 37 - au căutat egalarea cu șuturi de la distanță, dar nu au nimerit ținta. Ianis Zicu putea face 2-0 la ultima fază a primei reprize, dar balonul trimis de fostul dinamovist a trecut peste poarta Gazului. Mureşenii şi-au dublat avantajul în minutul 67, printr-o reuşită de senzaţie a lui Ioan Hora, în timp ce alb-negrii au fost lipsiţi de idei, iar jocul lor a rămas unul steril până la final. 

Situaţie îngrijorătoare

Cristian DULCA
Înfrângerea înregistrată pe terenul echipei ASA Târgu Mureş a coborât gruparea de pe Târnava Mare pe poziţia a 12-a în clasamentul Ligii I, prima deasupra liniei retrogradării. Tehnicianul Cristian Dulca s-a arătat dezamăgit de evoluţia jucătorilor săi şi a admis că situaţia este una foarte îngrijorătoare. „Am întîlnit o echipă mult mai bună decât noi, am făcut nişte greşeli incredibile la goluri. Nu se poate, la acest nivel, să apară astfel de gafe. Azi am avut un joc neinspirat, am fost dominaţi din toate punctele de vedere în unele momente. Nu ne-am ridicat la nivelul acestui joc. Acum suntem plătiţi la zi, dar nu ne mai facem treaba. Situaţia noastră din clasament este foarte îngrijorătoare“, recunoaște Dulca.

Campionat întrerupt

Liga I se întrerupe în această săptămână, din cauza celor două meciuri pe care echipa naţională le va disputa cu Irlanda de Nord şi Danemarca. Diseară, România va întâlni Irlanda de Nord într-o partidă contând pentru preliminariile Euro 2016, iar marţi seara, pe acelaşi stadion, va disputa un amical cu Danemarca. Următorul meci oficial pentru Gaz Metan se va disputa vinerea viitoare. Formaţia lui Cristi Dulca va întâlni pe teren propriu Dinamo Bucureşti, o altă echipă care a pierdut etapa trecută. „Câinii“ au fost învinşi pe teren propriu cu scorul de 3-2 de Viitorul lui Gheorghe Hagi.
    Trimite prin e-mail