marți, 21 octombrie 2014

Publicat la 15:56:00 de

Sfinţii din Mărginimea Sibiului

Pentru toţi ortodocşii români, marţi, 21 octombrie, este ziua în care sunt prăznuiţi preoţii Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel. Cei doi credincioşi sibieni au îndurat chinuri grele în închisoarea Kufstein din Austria, pentru că s-au opus unirii cu Biserica Romei. Au fost canonizaţi în 1992. 


După ce Transilvania a ajuns sub stăpânirea Habsburgilor (1688-1918), o mare parte a clerului şi credincioşilor români au fost siliţi, prin presiuni şi amăgiri, să accepte „unirea“ cu Biserica Romei. În acele ceasuri grele, cei mai mulţi preoţi şi credincioşi ridicaţi întru apărarea credinţei strămoşeşti proveneau din zona Sibiului. Astfel, printre martiri s-au numărat Ioan, din Galeş, şi Moise Măcinic, din Sibiel, care şi-au sfârşit viaţa în închisoarea Kufstein din Austria, credinciosul ţăran Oprea Miclăuş, din Săliştea Sibiului, care a făcut trei călătorii la Viena cu memorii ale românilor ortodocşi, mort şi el la Kufstein, sau preotul Ioan, din Poiana Sibiului. 

Ioan din Galeş

Despre viaţa lui Ioan din Galeş nu se cunosc prea multe. „Se presupune că a fost hirotonit la Bucureşti, la Râmnic, ori la Carlovit, ca şi alţi tineri transilvăneni, întrucât pe atunci autorităţile habsburgice n-au primit nici un ierarh ortodox în Transilvania“, scria despre el prof. dr. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române. Umilul preot sibian avea însă să se evidenţieze prin lupta sa de apărare a credinţei strămoşeşti. Astfel, încă din 1746, într-un raportal al unui episcop austriac, trimis în Transilvania ca să culeagă date în legătura cu atitudinea românilor faţă de unirea cu Roma, printre cei mai înverşunaţi opozanţi era menţionat şi preotul Ioan din Galeş. 

Memoriul

În decembrie 1750, Ioan se număra printre cei şase semnatari ai unui lung memoriu, adresat de românii din „părţile de sus ale Transilvaniei“ mitropolitului ortodox sârb din Carlovit, Pavel Nenadovici. Prin acesta se relatau suferinţele pe care le îndură pentru credinţa strămoşească. „Şi au trimis în numitul sat, în Galeş, doi slujitori ai cetăţii, ca să prinză un popă şi n-au găsit pre popa acasă. Şi era pe la mijlocul nopţii, ci au găsit numai pre preutiasa sa şi au început a o bate şi s-o lege, iară ea a început a ţipa. Vecinii au sărit să vadă ce va să fie, slujitorii au tras cu un pistol ş-au puşcat un om şi numaidecît au căzut…“, scrie în memoriu preotul sibian, prezentând câteva din propriile suferinţe. Memoriul nu a schimbat însă nimic în viaţa ortodocşilor din Transilvania. Lipsiţi de orice spijin, preoţii şi credincioşii din Mărginimea Sibiului s-au dovedit în continuare cei mai înverşunaţi apărători ai credinţei ortodoxe. 

În numele credinţei

Cu două săptămâni înainte de Paştile anului 1752, preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Galeş, împreună cu câţiva credincioşi, au plecat la Becicherec, în Banat, unde se găseau alţi doi neînfricaţi luptători pentru Ortodoxie, anume preotul Moise Măcinic din Sibiel şi credinciosul Oprea Miclăuş din Sălişte. Cei patru sibieni au întocmit aici un nou memoriu ce urma a fi înmânat împărătesei Maria Tereza, la Viena. Reîntors din Banat, Ioan din Galeş s-a impus din nou în fruntea mişcării de apărare a Ortodoxiei. Astfel, la 16 aprilie 1756, episcopul uniat Petru Pavel Aron de la Blaj înştiinţa autorităţile de stat despre activitatea lui. Repercusiunile au fost imediate. 

Dus în lanţuri la Sibiu

În aceeaşi lună, aprilie 1756, preotul Ioan din Galeş adresa o notă de protest Primăriei oraşului Sibiu, declarând cu demnitate că, dacă au trimis la el „călăraşi şi plăieşi noaptea, ca la un hoţ, iară nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta în arest nu voi veni, că nu sunt tâlhariu“. La scurt timp însă, în luna mai 1756, a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Bătrânul său tată, Ioan Burborea (Varvorea) a înaintat o plângere autorităţilor cerând eliberarea lui din închisoare sau cel puţin să-i dezlege lanţurile ca să se poată bucura de lumina zilei. Nimeni n-a ţinut însă seama de rugămintea bătrânului îndurerat. Dimpotrivă, împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus pe ascuns în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo pentru tot restul vieţii.

Destin tragic

În anul următor, Curtea din Viena a cerut autorităţilor transilvane să-l deporteze în oraşul austriac Graz, unde urma să fie închis până la moarte. Pentru Ioan din Galeş nu mai exista nici o scăpare. Spre deosebire de alţi tovarăşi de suferinţă, despre al căror sfârşit nu ştim nimic, despre părintele din Galeş avem două mărturii târzii. Astfel, cronicarul Radu Duma scria că, „în anul 1776, câţiva negustori din Braşov, veniţi în afaceri comerciale la Graz, l-au cercetat în închisoare“. Preotul Ioan le-a spus că „mai bine va muri acolo decât să-şi lase credinţa“. Se pare că, după un şir lung de ani, a fost mutat în închisoarea de la Kufstein unde şi-au sfârşit viaţa şi alţi apărători ai Ortodoxiei transilvane. Într-adevăr, în 1780, un alt deţinut de acolo, călugărul sârb Ghenadie Vasici, a reuşit să trimită o scrisoare către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse şi ţarinei Ecaterina a II-a, rugându-i să intervină la Curtea din Viena pentru eliberarea lui. Între altele, Ghenadie scria: „Aici în fortăreaţă este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă“. Şi acest apel a rămas însă fără răspuns.

Moise din Sibiel

Destinul preotului Ioan din Galeş nu a fost singular printre apărătorii Ortodoxiei transilvănene. Preotulul Moise Măcinic din Sibiel a avut şi el un sfârşit la fel de tragic. Câteva ştiri despre viaţa sa desprindem dintr-o declaraţie pe care a dat-o el însuşi în faţa unei comisii de anchetă, la Viena, în aprilie 1752. Între altele, el declara că toţi credincioşii din Sibiel l-au rugat, cu vreo 6 ani în urmă, să plece la Bucureşti pentru a fi hirotonit preot. Aşa s-a şi întâmplat, sibianul fiind uns chiar de către mitropolitul Ungrovlahiei Neofit Cretanul. La scurt timp după hirotonie, episcopul rutean uniat Manuil Olszavski din Muncaci, trimis de autorităţi să cerceteze starea de spirit a credincioşilor ortodocşi din Transilvania, constata că printre cei care se împotriveau cu mai multă tărie uniaţiei se număra şi „popa Măcinic din Sibiel“. Destinul preotului din Sibiel se intersecta, astfel, cu cel al lui Ioan din Galeş. Viitorul avea să-i supună la aceleaşi chinuri şi încercări.

Jurământ de credinţă

Imediat după această denunţare, a fost şi el arestat. „Apoi m-am întors acasă în Sibiu şi am pătimit acolo 17 ani, până când, în cele din urmă, am fost eliberat din temniţă, cu condiţia să mă las de slujba preotească şi să mă hrănesc din munca braţelor ca un simplu ţăran, până se va ivi vreun episcop să-mi dea poruncă ce am de făcut mai departe. Mulţumindu-mă cu aceasta, m-am întors acasă, nu am mai făcut nici o slujbă preotească, ci am trăit în linişte, ca un ţăran, până când a venit în satul nostru domnul vicar Petru Aron (n.r. - uniat de la Blaj), care m-a chemat înaintea lui şi a poftit să-i fac un nou jurământ preoţesc. Cum însă eu nu am voit să mai fac alt jurământ, afară de acela pe care îl făcusem la Bucureşti, a sosit porunca la sat să mă dea iarăşi prins“, declara el însuşi la ancheta de care pomeneam. Din această pricină şi-a lăsat familia şi a fugit în Banat, la Becicherec, unde se găsea un alt mare apărător al ortodoxiei, oierul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului. Acolo, spunea el, „am trăit şi m-am hrănit cu lucrul mâinilor mele“.

Audienţă la Maria Tereza

La 10 decembrie 1750, „popa Măcinic“ se număra printre cei şase semnatari ai memoriului adresat mitropolitului sîrb Pavel Nenadovici. În anul 1752, cu două săptămâni înainte de Paşti, au sosit în Becicherec. Urmează redactarea memoriului destinat împărătesei Maria Tereza. După traducerea documentului în limba germană, la Timişoara, Moise şi Oprea Miclăuş s-au îndreptat spre capitala Imperiului Habsburgic. Din interogatoriul la care au fost supuşi atunci, reiese că Oprea Miclăuş era acum pentru a treia oară la Viena, în aceeaşi calitate de trimis al credincioşilor ortodocşi din Transilvania, pe când tînărul preot Moise era pentru prima oară. În finalul anchetei au fost primiţi în audienţă de împărăteasa Maria Tereza şi cancelarul Kaunitz. Şansa să se facă auziţi sosise.

Fără niciun ajutor

În loc să li se dea răspuns la plângerea pe care o înaintaseră Curţii, cei doi trimişi ai clerului şi credincioşilor din Mărginimea Sibiului au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoarea de la Kufstein. Au fost aşteptaţi zadarnic de familiile şi de consătenii lor, în numele cărora făcuseră drumul lung până la Viena. După trei ani de temniţă, în 1755, reprezentanţii românilor ortodocşi din sudul Transilvaniei întocmeau o scrisoare către mitropolitul Pavel Nenadovici, prin care-l informau de suferinţe pe care le îndurau sibienii pentru credinţa lor. Lipsa unui răspuns îi determină pe sălişteni, la 4 decembrie 1756, să adreseze un nou memoriu către acelaşi mitropolit, relatând că „nu este putere mai multă a putea răbda răul care ne cade nouă asupra de la popii cei uniţi în toate zilele şi supărările, că în toate zilele ne prind la arest şi ne căsnesc (n.r. - chinuiesc) cum este mai rău, încă ne dau şi în mâna birailor (n.r. - primari), de ne închid prin temniţe, deci de al lor mare rău ne-am pustiit tot, şi case şi moşii şi şedem tot fugişi la păduri, fiindcă nouă nu ne trebuiesc popii cei uniţi până la moarte“. Rugăminţile credincioşilor din Mărginimea Sibiului şi întreaga Transilvanie au rămas însă fără răspuns. Preoţii şi credincioşii români şi-au sfârşit zilele în fioroasa temniţă de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa strămoşească.


Încercări disperate 

Încercările de a-i ajuta pe cei aflaţi în temniţele austriece curgeau una după alta. În partea finală a unui memoriu trimis de sălişteni, se scria: „Şi ne rugăm pentru ai noştri care noi satele i-am ales oameni şi i-am trimis la prea înălţată Curte, anume popa Măcinic şi Oprea Miclăuş. Să fii Măria Ta într-ajutor ca să ne sloboadă, căci sunt oameni buni şi sunt oameni de noi toţi şi cu voia noastră trimişi“. La adunarea convocată de ieromonahul Sofronie de la Cioara, la Alba Iulia, în februarie 1761, s-a cerut, de asemenea, eliberarea lui Oprea Miclăuş şi a preoţilor Moise din Sibiel, Ioan din Galeş şi Ioan din Sadu. Într-un memoriu cu data de 7 aprilie 1761, înaintat generalului Adolf von Bukow, sosit cu două zile înainte la Sibiu, se cerea eliberarea aceloraşi deţinuţi, căci „ei n-au vină mai mare decât noi toţi românii din Transilvania, noi i-am înduplecat să umble pentru legea noastră“. Cei care întocmiseră memoriile n-aveau de unde să ştie că, pe la începutul anului 1756, unul din prizonierii de la Kufstein a izbutit să fugă din robie. Evadarea lui Oprea Miclăuş a determinat guvernul ardelean să ceară autorităţilor subordonate să o supravegheze atent pe soţia lui. Sibianul nu a ajuns însă niciodată acasă. Ori a fost prins şi aruncat din nou în închisoare, ori a pierit de foame şi de frig în munţii Tirolului. Fără a şti nimic de aceste evenimente, soţia lui Oprea, Stana, cerea îndurare împărătului Iosif II, să-i elibereze soţul măcar acum, după o robie de 30 de ani. Rugăminţile femeii, ca şi cele ale tuturor credincioşilor din Mărginimea Sibiului şi întreaga Transilvanie au rămas însă fără răspuns. 

La 21 octombrie

La 20 iunie 1992, biserica noastră l-a canonizat oficial pe părintele Ioan din Galeş. Ţinând seama de viaţa şi de pătimirea lui, în şedinţa Sfîntului Sinod din 20 iunie 1992, s-a hotărât ca preotul mărturisitor Ioan din Galeş să fie trecut în rândul sfinţilor. Pomenirea lui se face în fiecare an la 21 octombrie, odată cu ceilalţi mucenici şi mărturisitori ai Ortodoxiei ardelene: ieromonahii Visarion şi Sofronie, credinciosul Oprea din Sălişte şi preotul Moise din Sibiel. 
    Trimite prin e-mail