miercuri, 8 octombrie 2014

Publicat la 14:27:00 de

Minor periculos, pe mâna Poliției

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş au identificat un minor suspectat de săvârşirea a trei infracţiuni comise în perioada 25 septembrie - 3 octombrie.


Autor: Alex PÎNTEA

Minorul, în vârstă de 15 ani, domiciliat în municipiul Mediaş, este suspectat de săvârşirea a două furturi din societăţi comerciale, una dintre fapte fiind comisă pe timp de zi, suma sustrasă fiind de aproximativ 3.000 de lei. De asemenea, în data de 3 octombrie, acesta a încercat să sustragă bani dintr-o societate comercială, însă a fost surprins de un angajat, pe care l-a bruscat şi a reuşit apoi să fugă. „Minorul este cunoscut de poliţişti, fiind cercetat în alte dosare penale având ca obiect infracţiuni de furt. În aceste condiţii, el urmează a fi prezentatinstanţei cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş în vederea documentării  întregii activităţi infracţionale a suspectului”, a precizat subcomisarul de poliţie Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. 

    Trimite prin e-mail