duminică, 26 octombrie 2014

Publicat la 11:13:00 de

Amurgul idolilor

Lista e lungă, mult prea lungă pentru a fi cuprinsă în câteva rânduri. Nici nu ştii de unde începe şi unde se termină exact. De la Constanţa la Arad, de la Teleorman la Satu Mare, de-a lungul şi de-a latul ţării, politicienii fac pe mironosiţele la DNA şi dau socoteală pentru fărădelegile lor. Unii au dat deja, alţii stau la coadă. Năstase, Fenechiu, Ridzi, Şova, Mazăre, Căncescu. Mitrea, Dragnea, Hrebenciuc... amurgul idolilor. Sau „şi băieţii plâng, câteodată”?

Milu OLTEAN
Toată cloaca politică s-a bazat pe principiul că legea e pentru fraieri şi pentru proştii cei mulţi, fără proptele de partid în spate şi fără să ştie exact cum stă treaba. Poporimea a fost bună de cotizat şi dus cu zăhărelul, iar vulturii politici numai buni de dat iama-n sacul cu bani. Au furat ca-n codru, şi-au clădit imperii şi vile impozante păzite de ochii curioşilor, au penetrat în toate poziţiile legea, pe care-au făcut-o curva lor. Iar nenorocita asta legată la ochi şi cu talerele-n mână s-a supus corvoadei, fără să zică nici pâs. Somnul naţiunii şi al raţiunii a născut monştri, oameni fără căpătâi, fără mamă şi tată cum, ar zice lumea. Iar dacă legea era tovarăşa lor de tăvăleală, nici nu mai încape în discuţie că n-a existat nicio limită a neruşinării. Uite-aşa, combinatori de profesie, ca alde Hrebe, zis guzganul rozaliu, cămătari, bufoni şi trepăduşi ca Ridzi, Mazăre şi Şova au ţinut mai mereu prima pagină şi s-au lăudat cu potlogăriile lor. Unii la vedere, alţii în culise. Greu de crezut cât tupeu, neruşinare, câtă nesimţire, să împarţi tot ce are ţara asta, râul, ramul, apa şi pădurea, terenuri, câmpuri, clădiri, posturi, funcţii, oameni, după bunul plac şi să ai impresia că şandramaua asta ţine la nesfârşit. Să iei tot şi celor mulţi să le râzi în nas. Este mizerabil faptul că oamenii care au ajuns să ne conducă destinele sunt mânjiţi, dar asta pare a fi drama de vreo 25 de ani încoace a românilor, puşi mai mereu să aleagă răul mai mic în detrimentul unui rău mai mare. Fatalitate? Jocuri de interese şi culise? N-am nici cea mai mică urmă de îndoială că oamenii ăştia s-au intoxicat cu putere şi nu mai au nicio tangenţă cu România reală, cu problemele de zi cu zi şi neajunsurile românilor. Într-un fel, cred chiar că au ajuns să se creadă nemuritori în funcţiile lor, un fel de idoli ai tuturor proştilor, pe care i-au mânat ca pe cirezile de vite către urnele de vot. Ca un copilaş nevinovat desena ministrul Şova frumoase autostrăzi, sub privirea suavă a şefului său de guvern, Ponta, ca o divă de Bollywood se simţea Ridzi-Piţi înconjurată de fraieri, ca un boier vrednic se comporta nenea Fenechiu pe moşia lui, ca un adevărat guru cuvânta acest orchestrator de campanii electorale marca „trei trandafiri”, Hrebenciuc. Mulţi mai sunt. Adevăraţi Dumnezei, stăpâni peste tot ce mişcă-n ţara asta. Peste aer, peste lună, peste stele, peste soare. Soarele sunt ei. Ferească-ne, Doamne iartă-mă! Ei şi dintr-o dată, sătulă de batjocură şi umilinţe, de semizei şi derbedei, toanta lor legată la ochi, legea, a început să mişte. Firav la început, iar apoi tot mai tare până a început să-i strângă de „instalaţii” şi să-i încoloneze. Unul după altul, cu aura de sfinţi aruncată într-un colţ de celulă, au lăsat lumina pentru întuneric. Doar e legea firii, soarele răsare, dar mai şi apune, nu?  Se lasă seara peste o lume care n-a fost deloc aşa cum trebuia să fie, se lasă amurgul peste idolii de carton. Avem curaj să visăm o nouă dimineaţă?
    Trimite prin e-mail