luni, 4 august 2014

Publicat la 13:08:00 de

Spălătorie cu autoservire la Mediaș


Pe șoseaua de centură a Mediașului se află prima spălătorie cu autoservire din oraș. O afacere bazată pe tehnologie ultramodernă, după model vestic, dar cu tarife românești. „Este o modalitate foarte bună de petrecut timp în aer liber, de a face o activitate, de a implica şoferul, mai ales că acesta are, în acelaşi timp, controlul asupra spălării propriei maşini. Folosirea spălătoriei cu autoservire poate fi o modalitate foarte bună de a economisi bani, dar în acelaşi timp şi de a avea întotdeauna maşina curată“, spun reprezentanții firmei.


Autor: Milu OLTEAN

Fiecare proprietar de maşină ţine ca autovehiculul său să fie curat şi bine întreţinut, atât pe interior, cât şi pe exterior. Iar şoferii care se respectă trec cel puţin odată pe săptămână pe la spălătoria auto. La spălătoria cu autoservire Anico, situată pe strada Titus Andronic, medieșenii îşi pot face maşina „lună şi bec“. În plus, pe perioada verii, Ani-Co Group oferă o reducere de 40 la sută la tarife.


O afacere ca în Occident

Spălătoria Anico funcţionează încă din anul 2008 la Târgu Mureş, iar din 2011 este prezentă şi în municipiul Mediaş. Situată pe şoseaua de centură a oraşului, care leagă cartierul Vitrometan de cartierul Gura Câmpului, spălătoria oferă servicii profesionale pentru o spălare modernă şi eficientă. La dispoziţia clienţilor se află aparaturi performante, folosite şi în spălătoriile din Occident. Dincolo de dotări, ceea ce evidenţiază activitatea spălătoriei Anico în fața altor firme de profil existente pe piaţă este autoservirea. Cu alte cuvinte, posibilitatea oferită clientului de a-şi spăla maşina aşa cum vrea şi cât vrea, la preţuri foarte bune, după o practică importată din ţările vestice. „Serviciile de spălatorie cu autoservire sunt prezente de ani de zile în străinătate.  De pildă, 90 la sută dintre spălătoriile auto din Germania sunt cu autoservire (self-service car wash). Ne-am gândit că acest model poate fi unul atractiv şi în spălătoriile noastre, aşa că am dorit să venim în întâmpinarea clienţilor dornici de un astfel de serviciu. În spălătoria noastră de la Mediaş, le stăm la dispoziţie clienţilor atât cu un aspirator profesional de ultimă generaţie, la preţul de 50 bani/minut, cât şi cu patru boxe de spălat auto cu jet de înaltă presiune, la preţul de 3 lei/4 minute“, explică Noemi Pal, reprezentanta Anico.


Ghid pentru clienţi

Pentru mulţi cititori, serviciile oferite de către o spălătorie auto cu autoservire pot părea oarecum confuze, iar mulţi ar putea să-şi pună, pe bună dreptate, întrebarea: „de unde să încep?“. În primul rând, parcaţi maşina într-una din boxele aflate în curtea spălatoriei Anico, iar în acest caz, sfatul este să încercaţi să parcaţi maşina în aşa fel încât să aveţi o zonă mare de manevrare în timp ce spălaţi maşina. Trebuie să aveţi în vedere faptul că pompa lucrează sub presiune înaltă şi că aveţi nevoie de mult spaţiu, din ambele părţi. Apoi, dacă doriţi să ştergeţi maşina, pentru o strălucire perfectă după spălare este bine să aveţi la îndemână o lavetă sau puteţi cumpăra una şi de la spălătoria Anico, la preţul de 6 lei. Pasul următor este să cumpăraţi un jeton - 3 lei pentru 4 minute, având grijă să aveţi totul pregătit înainte de a introduce moneda. Introduceţi jetonul în aparatul așezat pe peretele boxelor, după care apăsaţi butonul gri. Contorul va începe numărătoarea imediat după ce apasaţi jetul de înaltă presiune. De aici începe treaba. Începeţi cu programul numărul 1. Prespălare cu şampon pulbere şi apă caldă, utilizând pistolul de spălare. Țineţi capătul pistolului la aproximativ 5 cm de maşină şi spălaţi de sus în jos. Următorul pas constă în programul numărul 2 - spălare cu perie şi şampon activ. Aici utilizaţi pistolul cu perie, cu ajutorul căruia spălaţi autovehicolul. Umrează procedeul numărul 3, respectiv clătirea cu apă de la reţea, utilizând pistolul de spălare. Recomandarea specialiştilor este să ţineţi pistolul la 30 cm distanţă de maşină şi să spălaţi de sus în jos. Urmează procedeul numărul 4. Tratarea cu microparticule de ceară, folosind tot pistolul de spălare. Ultimul pas de spălare constă în programul numărul 5, clătire cu apă demineralizată prin procedeul cunoscut drept osmoză inversă, utilizând tot pistolul de spălare, la circa 30 cm de maşină. După spălare, maşina se poate şterge cu laveta, în parcarea spălătoriei.


Program modern

Toţi clienţii ce apelează la serviciile unei spălătorii îşi doresc o maşină fără pete pe caroserie, la uscare. Noemi Pal este de părere că programul de clătire cu apă demineralizată prin osmoza inversă este soluţia salvatoare. „Programul de osmoză inversă (programul 5) asigură finalizarea procesului de spălare, lăsând suprafaţa spălată a vehiculului perfect curată, fără pete. Osmoza inversă este cel mai adecvat procedeu de producere a apei pure, concurând cu distilarea, pentru obţinerea aceluiaşi grad foarte înalt de puritate. Dacă asupra membranei semipermeabile (numită membrană osmotică) se aplică o presiune ce depăşeşte o anumită valoare (prag de presiune osmotică), trecerea moleculelor de apă se face în sens invers de cum se produce natural la osmoză. Astfel, se obţine o soluţie din ce în ce mai slab concentrată, ajungându-se la obţinerea de molecule de apă fără nici o altă impuritate fizico-chimică în preajmă. Se obţine deci, apă pură. Ca urmare, prin osmoză inversă se blochează trecerea tuturor impurităţilor cu dimensiuni mai mari decât micro-orificiile membranei osmotice, deci obţinem performanţe superioare oricărui alt procedeu de filtrare clasică. Iar rezultatul final este apa pură, de cea mai bună calitate“, a explicat ea.

Noemi PAL | reprezentant Anico: „Am considerat că spălarea maşinii în regim self-service este o modalitate foarte bună de petrecut timp în aer liber, de a face o activitate, de a implica şoferul, mai ales că acesta are, în acelaşi timp, controlul asupra spălării propriei maşini. Folosirea spălătoriei cu autoservire poate fi o modalitate foarte bună de a economisi bani, dar în acelaşi timp şi de a avea întotdeauna maşina curată. Eu cred că cei care ne trec pragul vor deveni repede pasionaţi de acest tip de servicii.“

Tombolă pentru clienți

Pentru medieșenii care aleg să-și spele mașina cu doar 3 lei, fără să stea la rând și fără să aștepte, spălătoria auto cu autoservire Anico organizează și o tombolă de fidelitate, în perioada 20 iunie - 20 septembrie. Prin tragere la sorți, clienții pot câștiga un scooter Giberra. Extragerea va avea loc în data de 20 septembrie.


    Trimite prin e-mail