vineri, 15 august 2014

Publicat la 11:00:00 de

Fapte pentru Mediaş

Referendum local, nereferendum. Discuţii multe şi aiurea pe colţul mesei, la o şustă ieftină cu amicii şi prietenii din partid, comentarii idioate pe forumuri şi dat cu părerea-n străchini pe site-uri de socializare. Contre şi contra-contre, ameninţări, jocuri ieftine şi păguboase. Vrajbă gratuită. Muşchi, ameninţări, poveşti. Dincolo de toate, Mediaşul ne priveşte pe toţi.

Milu OLTEAN
Spuneam cândva că Mediaşul nu se murdăreşte de unul singur. Nici nu se sapă singur, nici nu-şi distruge singur străzile, nici nu-şi lasă singur zidurile să cadă, nici nu-şi aruncă singur gunoiul pe jos. Îmi menţin părerea că Mediaşul e o sumă a energiilor şi sufletelor noastre, ale tuturor celor care vieţuim în oraş. Iar dacă faţa oraşului nu ne mulţumeşte, cred că ar trebui să ne întrebăm cu toţii dacă am făcut lucrurile aşa cum trebuie. Lucrurile sunt împărţite, unii iau decizii, alţii execută, alţii constată, alţii urmăresc, pe unii îi interesează prea tare, pe alţii deloc, unii-s mercenari, alţii tributari, dar modul în care se prezintă oraşul, în totalitatea lui, cu bune şi cu rele, ne afectează pe toţi. Cel mai simplu e să pasezi responsabilitatea şi să spui că deciziile sunt ale altora, ca într-o joacă de copii, şi să spui că altul e de vină. Da, dar decizia o ia cineva mandatat. Mereu va fi cineva de vină, mereu altcineva, pentru că aşa merge treaba. E confortabil să stai pe margine şi să arăţi cu degetul, fără să te gândeşti că Mediaşul are nevoie de toţi, de fiecare dintre noi. Mai suntem o mână de oameni în oraş, dar dezbinaţi bine, iar asta se vede cu ochiul liber, fără să fii nevoit să faci mari cercetări. Unii cu apa, alţii cu sapa, unii cu privitul, alţii cu pârâtul, unii cu trasul la căruţă, alţii cu datul cu părerea. Iar dacă priveşti de undeva de sus, vezi doar „bisericuţe”, grupuleţe de interese şi o parte de oameni, pe care nu-i interesează. Sau pe care-i interesează doar străduţa din faţa casei lor. Şi poate ăsta e răul cel mai mic. Suntem ca un corp la care mâna stângă se conduce singură, mâna dreaptă face ce vrea ea, picioarele se comandă ele pe ele, gâtul se roteşte când are chef, un ochi se uită în stânga, altul în dreapta, gura fluieră, iar urechile aud numai ce vor ele. Un corp care nu are un ţel comun. Iar corpul acesta, în care nimeni n-are treabă cu nimeni, se căzneşte să alerge. Cred că suntem un oraş prea mic pentru a ne permite luxul de a ne lua permanent la harţă şi de a ne arunca praf în ochi, unii altora. Pentru că nu vom rezolva nimic, decât că vom alimenta la nesfârşit orgolii mărunte. Ori ale celor care fac, ori ale celor care nu fac, ori ale celor la putere, ori ale celor din opoziţie. Cred că ar trebui să ne fixăm cu toţii un scop, acela de a ne fi bine tuturor, în oraşul nostru. Mi-ar plăcea ca, în loc de acuze, să-i aud pe unii spunând: „am făcut asta pentru Mediaş”, iar acest fapt nu să-i determine pe alţii să caute hibe, ci să-i ambiţioneze să spună şi ei: „şi eu am făcut asta pentru Mediaş”. Iar „concursurile” să aibă ca miză fapte pentru Mediaş. Cred că suntem într-un moment în care ar trebui să strângem rândurile, politicieni, administraţie, societate civilă, oameni simpli şi să găsim prilejul şi înţelepciunea să stăm cu toţii la aceeaşi masă, a dialogului şi a ideilor constructive pentru oraş. Pentru că e musai să tragem cu toţii la aceeaşi căruţă, să avem cu toţii un scop comun. Mediaşul, adică. Binele lui. Binele nostru. Pentru că Mediaşul ne priveşte pe toţi.
    Trimite prin e-mail