Prefaţez editorialul nostru cu un cuvânt al Sfântului Grigorie de Nyssa, preluat din Cuvântările sale: „Despre sărbătoarea aceasta vom vorbi în puţine cuvinte, pentru ca să sărbătorim duhovniceşte. Căci pentru un oarecare altul, alta este prăznuirea, pe când pentru oratorul Cuvântului prăznuirea este cuvântarea şi dintre cuvântări anume cea mai bine potrivită cu împrejurarea. De altfel nici un lucru frumos nu desfată aşa de plăcut pe iubitorul de frumuseţi, cum îl desfată pe iubitorul de sărbătoare praznicul sărbătorit duhovniceşte. Dar să privim lucrurile aşa. Sărbătoreşte şi iudeul, după literă, căci, urmând Legea care este trupească, el nu a ajuns la legea duhovnicească; sărbătoreşte şi elinul, dar după trup şi demonii şi zeii lui, dintre care pe unii după spusa lor înşişi, sunt clăditori de patimi, iar alţii sunt cinstiţi pentru patimile lor, din care pricină sărbătoarea la ei devine un cult al patimii lor, ca păcătuirea să devină cinstire a lui Dumnezeu, fapt la care dă fuga patima, ca la ceva vrednic de cinstire; sărbătorim şi noi, dar cum îi place Duhului şi îi place când vorbim sau facem ceva din cele de trebuinţă în sărbătoare. În aceasta stă pentru noi sărbătoarea: să ne adunăm în suflet comoară din cele statornice şi care se păstrează, şi nu din cele care ne scapă şi care se distrug şi care ne amăgesc pentru un timp simţurile, lucruri care, de cele mai multe ori, murdăresc şi vatămă, cum cred eu. Căci ajunge trupului răutatea lui. Ce-i trebuie flăcării materie mai multă, sau fiarei hrană mai îmbelşugată? Cumva ca să fie mai anevoie de înfrânt şi mai puternică decât raţiunea?“[Cuvântare la Cincizecime, 1, din vol. Despre suflet şi Înviere, Herald, 2006, pp. 95-96]
Autor: pr. Constantin NECULA
Câtă grijă acordă, aşadar, sfântul prăznuirii. Atent la detaliile unui praznic, creştinul nu are voie să-l uite pe Hristos, factorul decisiv în toate sărbătorile, El fiind Sărbătoarea. De aici şi nevoia de a recalibra modul în care sărbătorim, de a redimensiona cuvântările şi cântările noastre, de a fi atenţi la modul în care Dumnezeu rămâne viu în inima lucrării noastre. În Testamentul său apostolic Sfântul Pavel spunea slujitorilor din Efes: „Vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său“ (Fapte 20.32). Cu alte cuvinte trebuie să ne revizuim atitudinea prăznuirii cuvântului pe care-l rostim. Nu noi purtăm aşadar cuvântul către Dumnezeu şi oameni, ci Harului îi este dat să ne poarte către puterea cuvântului. Nu în cuvinte omeneşti, ci în darul harului propovăduirea noastră poate să întoarcă inimile la Hristos Dumnezeu.
Cum să predicăm
E vremea cuvintelor potrivite prin Focul Duhului, mai mult decât oricând. E vremea să renunţăm la isteţimile noastre, adesea partinice, în favoarea inteligenţei născute din înţelepciunea dată de lăsarea în purtarea harului Duhului. Sus inimile! Să ne pocăim mereu şi mereu şi să cerem, iarăşi şi iarăşi, purtarea inimilor noastre după harului Duhului Sfânt. Pentru ca din cuvintele noastre, rugăciunea să crească în fapta mântuitoare şi mărturisitoare. Cu frică de Dumnezeu. Cu credinţă. Şi cu dragoste.
