joi, 26 iunie 2014

Conducerea Romgaz a prezentat direcţiile de dezvoltare ale companiei pentru anul în curs

Romgaz va investi anul acesta 666 de milioane de lei în activităţi de explorare pentru descoperirea de noi zăcăminte de hidrocarburi. Principalele direcţii de acţiune ale societăţii sunt stoparea declinului de producţie, descoperirea de noi resurse, forare la mare adâncime, parteneriate în Marea Neagră şi parteneriate de explorare în Polonia şi Slovacia.


Autor: Alex PÎNTEA

Potrivit directorului general, Virgil Metea, menţinerea nivelului producţiei presupune un efort investiţional deosebit. „În cadrul direcţiilor de dezvoltare ale Romgaz, activitatea de explorare-producţie este de bază şi se materializează prin faptul că, în ultimii ani, am reuşit să atenuăm declinurile de producţie. De la un declin de 7 la sută, am ajuns, în ultimii cinci ani, la declin sub 1,5 la sută, iar anul trecut a fost chiar zero. Este un lucru de care trebuie ţinut cont şi presupune un efort investiţional susţinut“, a precizat Metea, într-o conferință de presă.

Șanse mici pentru descoperiri mari

Compania este pregătită să investească în explorare 666 de milioane de lei, adică de patru ori mai mult decât în anul anterior. Un aspect important rămâne acela că volumele zăcămintelor descoperite sunt tot mai mici, iar din acest motiv eforturile companiei trebuie să crească. „Nu numărul de sonde ar fi important sau adâncimea de explorare, dar ţinând cont de faptul că descoperirile acestea sunt tot mai rare şi cantităţile descoperite, volumele descoperite sunt mici, atunci e clar că pentru a putea veni cu ceva substanţial pe piaţă eforturile trebuie să crească. Cu siguranţă, ne putem aştepta, deşi nu ar fi rău, la nişte descoperiri din acelea care să ne facă să stăm şi să aşteptăm numai să se consume. Deocamdată ne încadrăm într-o rată de descoperire de 60-70 la sută. Dacă vom rămâne pe ea, va fi foarte bine, asta înseamnă că în fiecare an venim cu un aport destul de important ca să ne atenuăm declinul“, a mai arătat Virgil Metea.

În perimetre noi

Conducerea companiei urmăreşte şi analizează posibilitatea de a participa la licitaţiile de concesionare a rezervelor de gaze din ţările vecine. În afara ţării, Romgaz este implicat în explorări în Slovacia şi Polonia. Societatea va analiza şi noile perimetre pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale preconizează că le va scoate la licitaţie la finalul acestui an. „În România, Romgaz are acorduri petroliere pentru nouă perimetre de explorare, cu o suprafaţă totală de aproximativ 17.700 kilometri pătraţi. Faza de explorare în baza acordurilor petroliere va fi finalizată până în 2016. În Marea Neagră, Romgaz a încheiat recent un parteneriat cu Petrom şi Exxon pentru achiziţia unei cote de 10 la sută într-un perimetru cu perspectivă foarte bună, acesta fiind situat în imediata vecinătate a perimetrului Neptun, unde cele două companii au raportat deja cu descoperire. De asemenea, Romgaz are calitatea de cotitular în două perimetre cu ape de mare adâncime, cu o cotă de 10 procente în fiecare, având ca parteneri companiile Lukoil şi PanAtlantic. În prezent, este în desfăşurare programul obligatoriu de explorare cu finalizare în 2014, respectiv procesarea şi interpretarea datelor obţinute prin seismica 3D, ulterior urmând să se decidă asupra localizării sondelor de cercetare“, a spus directorul general al Romgaz.

Calitate maximă în operațiunile speciale

Sucursala de Intervenţii, Reparaţii Capitale şi Operaţii Speciale la Sonde (SIRCOSS) Mediaş, sucursală de servicii la sonde a SNGN Romgaz, a fost înfiinţată în anul 2003, în urma unui proces de restructurare care a reunit toate formaţiile şi utilajele care desfăşurau lucrări de intervenţii şi operaţii speciale la sondă. Obiectul de activitate al SIRCOSS este efectuarea de operaţii speciale, reparaţii capitale şi probe de producţie la sondele de gaze. „În decursul anilor precedenţi, marea majoritate a serviciilor au fost realizate pentru sondele aparţinând sucursalelor de producţie gaze Mediaş, Târgu Mureş şi Sucursala de Înmagazinare Subterană Gaze Naturale Ploieşti, însă am efectuat servicii de intervenţii şi operaţii speciale la sonde şi pentru firme de prestigiu internaţional. SIRCOSS este certificat din punct de vedere al Sistemului de Management de Mediu DIN EN ISO 14001:2005. Pe parcursul perioadei 2003-2014 s-au realizat lucrări de intervenţie, reparaţii şi probe producţie la sonde de gaze cu instalaţiile de intervenţie cu turla din dotare la un număr de peste 2.000 de sonde“, a precizat Ispasian Ioan Dincă, directorul sucursalei SIRCOSS Mediaş.


Au trecut peste două crize

Rusia a decis la începutul săptămânii trecute să întrerupă livrarea de gaze către Ucraina după eşecul negocierilor, însă această criză nu afectează România. Conducerea Romgaz spune că, pe fondul crizei din Ucraina, producţia internă şi depozitele de înmagazinare, sunt suficiente, iar influenţele pe termen mediu sunt minime. Directorul general adjunct al Romgaz, Dumitru Rotar, a dat asigurări că producţia internă şi depozitele de înmagazinare pot să acopere cererea de gaze naturale, inclusiv pe timp de iarnă. „Am trecut deja peste două crize: în 2006, când s-au oprit parţial livrările, şi în 2009, când s-au oprit total. Dinamica cererii din România a scăzut în ultimii ani, în condiţiile în care producţia celor doi mari producători a rămas constantă. Dacă în 2005, capacitatea de extracţie din România era undeva la 14 milioane de metri cubi zilnic, acum este de 30 de milioane metri cubi pe zi. La aceasta se adaugă şi capacitatea de extracţie din depozitele de înmagazinare, de circa 20-25 milioane metri cubi pe zi. Consumul mediu iarna este de aproximativ 55 milioane metri cubi pe zi. Practic, producţia internă împreună cu depozitele de înmagazinare pot să acopere cererea“, a explicat Rotar, adăugând că doar în cazul unor temperaturi foarte scăzute se impun măsuri speciale de întreruptibilitate, găsirea de soluţii de consum pentru anumiţi consumatori industriali mari sau trecerea unor centrale de pe gaze pe păcură. „Sunt puţine elemente, dacă discutăm de medii statistice zilnice, care să ne îndreptăţească să ne temem”, a conchis Rotar.

Virgil METEA | director general Romgaz: „Cererea de gaze naturale a scăzut în ultima perioadă, iar producţia internă a rămas constantă. De asemenea, capacitatea de extracţie zilnică a gazelor înmagazinate a crescut în ultimii ani. De aceea, estimez că ţara noastră nu va avea nicio problemă să acopere cererea medie de gaze din surse proprii, producţie internă şi gaze înmagazinate.“

Nu caută gaze de şist

Deocamdată, Romgaz nu se preocupă de explorarea sau exploatarea gazelor de şist, a mai declarat șeful companiei. „Romgaz, la ora aceasta, nu are niciun obiectiv legat de gazele de şist. Activitatea pe câmpurile tradiţionale este suficient de intensă şi programele noastre de investiţii sunt orientate spre zona aceea. Noi suntem în situaţia în care nu cunoaştem nici măcar potenţialul rezervelor date de gazele de şist în România. Normal ar fi să-l cunoaştem, iar apoi să discutăm despre ce programe de exploatare se pot face, care sunt, pentru că, de fapt, controversa de aici cred că pleacă. Trebuie făcută diferenţa: a-ţi şti potenţialul este una şi cred că este normal pentru orice ţară să-şi cunoască potenţialul, iar a exploata sau a face programe de exploatare este altceva“, opinează Virgil Metea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea pentru conţinutul mesajului vă aparţine. Comentariile care conţin expresii vulgare, injurioase, incită la ură, violenţă sau nerespectarea legii nu vor fi acceptate.