Duminica aceasta este una a Proniei divine, a Celui Care a creat şi păzeşte întreaga omenire, de la facerea lumii şi până acum.
Autor: ÎPS dr. Laurenţiu STREZA,
Mitropolitul Ardealului
Evanghelia de azi vine să ne arate cum suntem, de fapt, în viaţa noastră de zi cu zi. Adică vine să ne spună despre zbaterea, grija noastră zilnică îndreptată mai mult înspre ce mâncăm, spre cu ce ne îmbrăcăm, încotro sau spre ce ne uităm, atenţionându-ne, totodată, că dacă Îi slujim lui Dumnezeu, nu mai putem sluji nimănui altcuiva. Şi că toate aceste griji sunt doar ale lui Dumnezeu, şi ele trebuie lăsate în grija Sa.
Curăţenia sufletului
Evanghelia de astăzi ne spune, de la început, că „Luminătorul trupului este ochiul. De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat“. Ochiul curat anunţă şi curăţă o inimă curată. Ochiul curat aduce lumina lui Hristos în sufletul doritor de Dumnezeu. Mare parte a ispitelor care se năpustesc asupra noastră vin prin ochii aceştia trupeşti, care judecă mereu cu sminteala din fiecare dintre noi, care văd mereu păcatul acolo unde ar trebui să vadă virtutea, care se preocupă de cele ale lumii acesteia, mai mult decât de cele ale lui Dumnezeu. Priviţi la ochii copiilor! Cât sunt ei de curaţi, de luminoşi! Ochii lor sunt curaţi pentru că inimile lor sunt curate. Pentru că în inima lor nu a intrat viclenia, păcatul, necurăţia. O astfel de privire, o astfel de lumină a ochilor noştri aşteaptă Dumnezeu de la noi.
În slujba Sa
Mai departe, Domnul spune un lucru grav. Ne spune că nu putem sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu, şi lui mamona. Adică nu putem fi creştini doar de sărbătoare, de duminică, iar în restul săptămânii să facem voia celui rău, a mamonei. Nu putem căuta Împărăţia Cerurilor fără să ne hotărâm, foarte clar, cui vrem să slujim. Lui Dumnezeu nu-I place duplicitatea, trădarea. A sluji lui Dumnezeu înseamnă a te pune total, definitiv, în slujba Sa, a-I sluji neîncetat, aşa după cum ne învaţă Sfânta noastră Biserică, atunci când ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat, să Îl slăvim pe Dumnezeu cu vreme şi fără de vreme. Astfel, şi El, Bunul Dumnezeu, Se va îngriji să nu fim lipsiţi de absolut nimic, niciodată, din ce avem nevoie pentru mântuirea noastră.
Fiecare dintre noi, zice Domnul, suntem mai de preţ în faţa lui Dumnezeu decât crinii câmpului. Şi că tuturor El ne poartă de grijă. Singura condiţie însă e să ştim, să conştientizăm că suntem creaţia lui Dumnezeu şi să ne bucurăm de aceasta! Iar bucurându-ne, să căutăm „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui“, pentru ca „toate acestea să ni se adauge nouă“.
Suntem călători în această viaţă
Ce trebuie oare să facem noi pentru a dobândi bucuria de care avem nevoie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu? Cum să trecem peste toate aceste ispite? Cum să ne îmbogăţim de Dumnezeu? Poate că noi, oamenii de acum, nu ne luptăm cu necredinţa. Poate că nu ne luptăm cu îndoiala, pentru că este firesc ca orice om care gândeşte să nu mai aibă azi curajul să nege istoricitatea Mântuitorului Hristos. Unii se îndoiesc de divinitatea Lui pentru că Dumnezeirea sau respectarea voii lui Dumnezeu implică o osteneală din partea noastră, o greutate. Este mai uşor să nu fii credincios decât să fii credincios, dar, în momentul în care ne aducem aminte că suntem călători în această viaţă, nu avem altceva decât să ne gândim că aici, în lumea aceasta, ne agonisim viaţa cea veşnică.
Laudă cu averea
Se spune într-o pildă că a fost întrebat unul care prea mult se lăuda el cu averea pământească pe care o avea: „Dar averea pe care o ai, de unde e?“ „De la tatăl meu şi tatăl meu de la bunicul...“ Şi i s-a zis: „Dar tu după ce pleci, cui o laşi?“ „Copiilor mei.“ „Însemnează că nu-i a ta. De ce te lauzi atât de mult cu ea?“ Noi avem dreptul doar de a folosi averea pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu, şi în funcţie de cum folosim averea aceasta vom primi răsplata lui Dumnezeu.
Ce însemnează a ne îmbogăţi în Dumnezeu? Dumnezeu a făcut foarte bine totul. Dumnezeu mi-a dăruit mie ca dar, încă din rai, posibilitatea aceasta de a mă îmbogăţi de El, de a fi moştenitor al Împărăţiei Sale. Dumnezeu ne dă acest dar, trebuie însă noi să ştim să-l folosim.
Îndemnul cel mare
Să ne rugăm Domnului, căutând Împărăţia Sa, să ne dea darul de a ne raporta întotdeauna la El, de a lăsa pe Dumnezeu să gândească în mintea noastră şi să nu gândim numai cu mintea noastră. Sfinţii Părinţi vorbesc despre acel moment de slăbiciune în care, dacă ne-ar lăsa Dumnezeu după mintea noastră, să judecăm după mintea noastră, îndată ne-am îndepărta de El. Am uita şi de lucrurile spirituale şi de lucrurile acestea care nu ţin de lumea aceasta. De aceea sufletul trebuie să se pregătească pentru viaţa de veci împreună cu trupul.
Să facă Bunul Dumnezeu să pricepem îndemnul cel mare al Duminicii de astăzi: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă“. Amin.
