joi, 29 mai 2014

Sportul alb câștigă teren

Asociația Tenis Club Romgaz Mediaș pregătește o surpriză pentru cei mici, la începutul lunii iunie: un curs gratuit.


Autor: Aurelian LUNGU

Toți elevii medieșeni se pot înscrie până sâmbătă, 31 mai, la numărul de telefon 0749/227.380.

Plăcerea de a face sport

„În urmă cu zece ani, când acest club a fost înființat, ideea noastră a fost să inițiem în tainele tenisului copii, preșcolari, elevi. Și, așa cum v-am obișnuit, publicul și oamenii din Mediaș, de două ori pe an organizăm acest curs, iarna și vara. Ultima dată a fost în luna decembrie, cu finalizare în luna ianuarie, unde au participat peste 78 de copii. Acum sperăm să adunăm mai mulți, pentru că acest sport implică, în primul și în primul rând, o mare plăcere. Scopul nostru este de a dezvolta plăcerea de a face sport organizat. În acest sens, ne-am gândit să organizăm, în perioada 2 - 15 iunie, un curs gratuit pentru toți elevii din municipiul nostru“, explică antrenorul Dan Negrea, din partea Asociației Tenis Club Romgaz Mediaș.

Și pentru părinți

Cei care doresc să se înscrie la acest curs au nevoie doar de echipament și apă. „Restul punem la dispoziție, absolut tot. Cursurile se vor desfășura în funcție de programul elevilor. Cursurile se desfășoară dimineața, așa că noi o să ne desfășurăm activitatea după-amiaza. Pot veni și cei mai avansați. În funcție de vârstă, cei care pot să vină singuri or să vină singuri, dar cei care sunt mai mici este normal să fie însoțiți de către părinți sau altcineva. Îi așteptăm pe toți și, în premieră, vreau să vă spun că anul acesta am dori să inițiem, după terminarea acestui curs, un al doilea curs în care să fie implicați și părinții. În familie. Va fi un lucru deosebit. Locația este la Aviație, unde avem și o sală și terenuri de tenis afară, deci sper că va fi ceva frumos. În caz de timp nefavorabil, vom juca în sală, și atunci când este timp frumos ieșim afară“, a menționat Negrea. La finalul cursului, toți participanții vor primi diplome. „Se va face și un mini-concurs la care cei care și-au însușit loviturile de bază și au atitudinea potrivită unui jucător de tenis vor primi și laudele, plus celelalte premii“, adaugă el.

Pledoarie pentru sport

O altă veste bună este că, începând cu viitorul an școlar, și tenisul ar putea fi una dintre disciplinele pentru care copiii pot opta să le practice în școală. „Este posibil. La ultima ședință care a fost în Poiană, în data de 28 martie, s-a discutat acest lucru. Există proiectul. Să sperăm că până în toamnă se va și semna contractul între Federația Română de Tenis, Ministerul Tineretului și Sportului și cel al Învățământului. La nivel de Mediaș, cu tenisul nu stăm chiar atât de rău. Este, într-adevăr, loc de mult mai bine. Sper ca lumea să înțeleagă că este important să facă sport. Din toată această preselecție, noi vom putea avea posibilitatea să-i alegem pe cei care doresc să facă tenis. Dacă nu au aptitudini suficiente, noi o să-i îndrumăm și spre alte discipline sportive“, afirmă antrenorul medieșean.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea pentru conţinutul mesajului vă aparţine. Comentariile care conţin expresii vulgare, injurioase, incită la ură, violenţă sau nerespectarea legii nu vor fi acceptate.