vineri, 16 mai 2014

Publicat la 5/16/2014 01:28:00 p.m. de Anonim

Premise pentru o bună colaborare

„Întâlnirea de la Mediaş a delegaţiilor din Dabrowa Gornicza - Polonia, Sopron - Ungaria şi Lacurile Frieslandeze - Olanda, oraşe înfrăţite cu municipiul de pe Târnava Mare, a fost un succes şi o experienţă reuşită“, a tras concluzia primarul Teodor Neamţu, la finalul proiectului „Activităţi comune pentru cetăţeni europeni“. 


Autor: Milu OLTEAN

Cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurată duminică după-amiaza la proaspăt inauguratul Centru de Urbanism de pe strada Nicolae Iorga, edilul Mediaşului, alături de omologul său polonez şi de reprezentanţii delegaţiilor din Olanda şi Ungaria şi-au prezentat impresiile la capătul celor patru zile de ateliere de lucru comune, dezbateri, discuţii, vizite în Mediaş şi în regiune, care au avut drept scop stabilirea unor colaborări între municipalităţile înfrăţite,  în domenii precum voluntariat, asistenţă socială, turism, dezvoltarea afacerilor.

Consultări periodice

Părerea unanimă a reprezentanţilor celor patru oraşe a fost aceea că există suficiente premise care să permită dezvoltarea unor proiecte viitoare, în mai multe domenii, acestea urmând a fi stabilite în mod punctual în perioada următoare. Mai mult decât atât, reprezentanţii celor 4 oraşe înfrăţite au stabilit să comunice lunar, în cadrul unei videoconferinţe comune, pentru a putea pune la punct strategiile de lucru. 


„Este foarte important că ne-am întâlnit cu toţii la aceeaşi masă, că ne cunoaştem mai bine, am descoperit că într-o Europă diversificată avem o serie de puncte comune. Chiar dacă tema întâlnirii s-a centrat pe voluntariat, pot spune că au fost abordate o serie de domenii interesante, de la turism la dezvoltarea sectorului antreprenorial, iar concluzia a fost că trebuie să menţinem legăturile şi să dezvoltăm proiecte comune, care să fie în beneficiul tuturor. Aceste întâlniri sunt benefice, mai ales prin prisma schimburilor de experienţă şi de informaţii, fapt care constituie primul pas în elaborarea unor viitoare proiecte“, a explicat primarul Neamţu.
    Trimite prin e-mail