joi, 22 mai 2014

Publicat la 5/22/2014 08:10:00 a.m. de Redacţie

Lovitură pentru PSD. Afacerea „Gospodăria Comunală“ se lasă cu demisii, scuze și acuze

Cei mai „grei“ social-democrați medieșeni au părăsit partidul și Consiliul Local. Conducerea filialei se delimitează de Teodor Plopeanu şi Ilie Laţa, pentru a mai compensa lovitura de imagine primită în plină campanie electorală. „Pentru mine este o mare surpriză și dezamăgire ceea ce s-a întâmplat, dar justiția va trebui să-și spună cuvântul și să ia hotărârea care va fi constatată de organele abilitate. Au fost membri vechi, însă nici o faptă rea, până la urmă, nu rămâne nepedepsită!“, susține senatorul Viorel Arcaș, președintele organizației municipale PSD Mediaș.


Autor: Mihai COLIBABA

Scandalul tranzacției dubioase de la Gospodăria Comunală, de care au profitat doi membri marcanți ai PSD Mediaș, îi răpune chiar pe cei care au pus paie pe foc. Consilierii locali Teodor Plopeanu şi Ilie Laţa s-au trezit urmăriți penal pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. Aceiași politicieni locali au criticat municipalitatea că a lăsat de izbeliște societatea publică de drumuri și au votat preluarea integrală acesteia, încasând apoi aproape 160.000 de lei din suma achitată pentru un pachet consistent de acțiuni. Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi instituirea controlului judiciar față de Plopeanu și Lața. Măsurile îl vizează şi pe Ioan Şerban, preşedinte şi acţionar majoritar al Asociaţiei Goscom, prin care banii s-au „scurs“ către cei doi consilieri, potrivit DNA.

Senator în ofsaid

Conducerea organizației municipale PSD Mediaș susține că nu avea habar de implicarea celor doi consilieri la Gospodăria Comunală, la doar câteva săptămâni după ce bătea monedă pe tema falimentului iminent al societății și dădea vina pe Primăria Mediaș. „Eu i-am întrebat personal după ce a apărut situaţia, dar asta este problema mea, pe mine m-au dezamăgit, eu am fost minţit. Nimeni nu avea nimic la Gospodăria Comunală, asta este…“, a comentat senatorul Viorel Arcaș. El adaugă că i-ar fi exclus oricum din partid pe Lața și Plopeanu. „După ce a apărut comunicatul DNA-ului, am avut o discuție cu dânșii, să luăm măsurile care se impun. Am primit demisiile acestora la sediul partidului, din calitatea de membru de partid și din Consiliul Local“, a anunțat Arcaș, într-o conferință de presă.

Roman, reținut. În declarații

La rândul său, deputatul Gheorghe Roman, cel care prin februarie îi cerea edilului-șef să explice ce s-a întâmplat cu cei 37 miliarde de lei vechi folosiţi pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni al Gospodăriei Comunale şi de ce Consiliul de Administraţie a propus dizolvarea societăţii sau reducerea capitalului social, se dezice de colegii anchetați de procurorii anticorupție. Mai mult, el afirmă că a aflat doar din presă de acuzațiile aduse celor doi. „Consider că este regretabilă această situaţie. Opinia mea este aceea că demisiile din Consiliul Local ale lui Teodor Plopeanu şi Ilie Laţa, în condiţiile date, sunt fireşti“, a conchis parlamentarul medieșean.

Gheorghe Roman și Viorel Arcaș

Arcaș trage linie

Liderului PSD Mediaș îi revine misiunea de a salva credibilitatea filialei locale. „Nu ne opunem, nu încurajăm și nici nu am încurajat vreodată asemenea acte. Nu are nici o legătură cu activitatea politică de la partid. Îmi pare rău de tot ceea ce s-a întâmplat și de imaginea creată de demisiile celor doi“, afirmă Arcaș.
    Trimite prin e-mail