Electrica de sud, de nord, de centru şi de stânga, Gaz de sus, din centru şi de pe coasta de vest. Romtelefon şi alte grozăvii. Uneori am impresia că anumite lucruri în ţara asta sunt concepute din start pentru a merge prost, cu scopul de a crea o junglă kafkiană, plină de hăţişuri şi tenebre, numai bune de alungat gândurile de pace de la casa omului. Iar pentru a evita hulpavele plante carnivore care abia aşteaptă să te înhaţe, omul de bine renunţă, desface larg baierele pungii, plăteşte şi fuge.
 |
| Milu OLTEAN |
Traseul e mai mult decât simplu, dar numai bun de aruncat la gunoi o după-amiază întreagă şi de făcut ping-pong pe la diferite numere de telefon, ghişee şi îndrumători pe alei nebătute. O banală întrebare legată de o nelămurire cu privire la soldul scris pe o factură de curent te poate înălţa direct pe culmile disperării. De ce? Că aşa-i la noi, un prost aruncă piatra în baltă şi zece deştepţi stau cu creionul în gură prin birouri gândindu-se cum s-o scoată. Primul telefon, la numărul înscris în susul facturii, prima aşteptare cu melodii la ureche şi avertismentul că telefonul va fi înregistrat. Să-l înregistreze, oricum în ţara asta cu urechi lungi nu scapă nimeni de ascultare. Alte melodii, alte voci metalice, de zici că toate duduile înregistrate pe bandă sunt constipate. În fine. După o vreme, cineva te întâmpină ceremonios şi după vreo 5 minute de verificat datele de identificare, te anunţă dintr-un şut că trebuie musai să te adresezi pe plan local. Acolo-i socoteala. Bun, dar dumneavoastră pentru ce sunteţi plătită? Pentru redirecţionare, am înţeles. Maşină, aglomeraţie în trafic, fuga-fuguţa cu factura în mână la Informaţii la ghişeele unde se plătesc facturile. Aaa, altă socoteală. E vorba de o factură emisă din cauză contorului defect, mda, dar nu se poate face nimic. Păi, la Mediaş nu se pot da explicaţii normale? Nu se ştie. Nu se pot face reclamaţii, cel mult cetăţenii pot fi ajutaţi cu trimiterea pe fax a unei contestaţii la sediul din Sibiu. Simplu ca bună ziua, la Mediaş nu există registratură, nu se pot prelua contestaţii la facturi. Nu există superiori? Or exista, dar s-a nimerit să fie în concediu şi nu-i om în loc. Oricum, contestaţiile se depun, cică, numai de dimineaţă. Vorba cântecului: „dimineaţa pe răcoare, eu stau cu faţa la soare“. Un nene de la rând mă înţelege perfect şi urlă să iau un ciocan şi să-i troznesc una contorului în moalele capului. Îmi vine... O dispută sterilă cu o doamnă de la ghişeu, care înclină să înţeleagă că nu e treaba ta să stai toată ziua pe scaun să veghezi dacă merge contorul şi că dacă cineva e plătit să facă treaba asta, apăi musai s-o facă. Doar că doamna e din sistem, are probabil copii acasă, aşa că e cu mâinile legate, chiar dacă îi povesteşti că doi meseriaşi au fost de curând să-ţi schimbe contorul care nu merge, cu altul, care tot nu merge. Adică unul prost, cu altul tot prost. Şi probabil dacă stai liniştit ca omul care ştii că n-ai umblat cu deştele în sigiliile lor, te trezeşti peste-o vreme cu facturi care îţi rup ficaţii, pentru contoare defecte şi care nu pot înregistra. Asta aşa îmi seamănă a şmecherie din filmele cu proşti. Un fel de ei centrează, ei dau cu capul şi tu te trezeşti cu golul în poartă, fără să fi fost pe stadion. Mişto, nu? Ideea e că se întrezăreşte o vizită la alt sediu, la o discuţie cu alţi responsabili. Iar de acolo, probabil către alţii şi tot aşa, ca să afli până la urmă un adevăr esenţial în ţara asta: mortul e de vină. Monopolul naşte monştri, să trăiască legea şi ordinea. Bun, revenim. Mai aveţi chef? Eu nu... Trăiască nenea Kafka. Bagă banu’ şi fugi. Fugi. Fugi nu fugi, vremea plăţii vine.
