duminică, 11 mai 2014

Actualitatea Evangheliei | Duminica a 4-a după Paşti (a Slăbănogului) » Crucea singurătăţii

Astăzi, Domnul ne aşteaptă lângă Poarta Oilor, să dea vindecare unui slăbănog. E una dintre cele mai frumoase, dar şi cele mai pilduitoare Evanghelii. Pentru că, după cum am auzit, ea poartă în sine o durere extraordinară. 


Autor: ÎPS Dr. Laurenţiu STREZA, Mitropolitul Ardealului 

Spune slăbănogul Evangheliei de astăzi: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până vin eu, altul se coboară înaintea mea“.

Fără nădejde

După cum ne spune Sf. Scriptură, în jurul acestei porţi se afla „mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei“. 38 de ani să stai împreună cu fraţii tăi de suferinţă, aşteptând minunea vindecării la tulburarea apei, e o cruce foarte grea. Este crucea celui singur, celui părăsit de toţi, fără nicio nădejde de la cei din jurul său, fără nicio mângâiere din partea confraţilor, pentru că fiecare dintre ei aşteptau acelaşi lucru: vindecarea. Dincolo de boala fizică a acestui om, vedem boala aceasta deosebit de grea: a singurătăţii. În singurătatea lui însă vedem singurătatea lui Hristos de pe Cruce. De aceea cred că Hristos îl şi vindecă: pentru că El îi înţelege mai bine decât oricine singurătatea, suferinţa. 

Impresionaţi

Noi, de obicei, suntem impresionaţi, suntem afectaţi când vedem pe câte cineva suferind de o astfel de boală fizică. Ne impresionează cei al căror handicap fizic ne sare în ochi. Mult mai mult însă trebuie să ne impresioneze suferinţa sufletească a semenului nostru, depărtarea lui de Dumnezeu, depărtare ce schilodeşte, mutilează sufletul. 

Hristos - Biserica

Treizeci şi opt de ani omul nostru stă lângă Poarta Oilor, aşteptând tulburarea apei. Oricine şi-ar fi pierdut poate nădejdea, după atâta vreme de aşteptare. Domnul însă cată mai întâi la credinţa lui. Pentru că ce altceva este aşteptarea aceasta atât de îndelungată, dacă nu credinţă într-o minune venită de la Dumnezeu?! Minunea pe care Hristos o săvârşeşte aici este aceea că Se vădeşte pe Sine Scăldătoare a Siloamului, Cel Care nu are nevoie de înger să tulbure apa, pentru că El este Apa cea Vie, Biserică cu cele şapte pridvoare, care sunt Sf. Taine, pentru a încăpea toţi în ea: orice bolnav, orice slăbănog, orice lepros care se întoarce la Dumnezeu. 
Un înger al Domnului se pogoară la noi în fiecare Sf. Liturghie, tulburând apa indiferenţei noastre şi dăruindu-ne renaşterea în Hristos. 

Rugăciunile au primit răspuns

Ce îi spune Hristos mai departe slăbănogului? „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!“ Adică: „Vădeşte prin faptele tale că harul Duhului Sfânt ţi-a dăruit sănătatea sufletească de care ai nevoie pentru a-L preamări pe Dumnezeu“.
Iată imediat reacţia necredincioşilor vremii, a fundamentaliştilor: „Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul“. Adică, pentru ei, era mult mai important să păstrezi regula, decât să vadă puterea cea covârşitor de mare a lui Dumnezeu. Dar iată răspunsul minunat al vindecatului: „Cel Ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a spus: Ia-ţi patul tău şi umblă!“
Slăbănogul acesta, vreme de treizeci şi opt de ani, L-a aşteptat pe Hristos să-i dăruiască vindecarea. Cât s-o fi rugat el în tot acest timp, ca să reziste în aşteptarea sa! Cât o fi chemat el Numele lui Dumnezeu pentru a-l milui cu întremarea! Însă toată această aşteptare, toate aceste rugăciuni i-au fost încununate cu venirea Mântuitorului Însuşi la el, pentru a-i dărui minunea ridicării din boală.

Cum să ne rugăm

Noi, când ne rugăm, de multe ori suntem aşa de slabi, încât atunci încercăm să ne adresăm lui Dumnezeu cu un fel de listă, o listă contabilă, cu nevoile noastre, şi abia mai târziu, dacă mai avem timp sau dacă ne mai aducem aminte, mai spunem şi: Mulţumesc, Doamne! Să încercăm alt fel să ne rugăm Lui; când mergem la lucru, când ne sculăm dimineaţa, să spunem: Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai trezit încă o dată, că nu mi-a fost patul groapă. Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, că mă menţii în viaţă. Pentru păcatele mele trebuia să fiu mort de mult... Iar apoi să spunem: Doamne, ai grijă de mine, toate necazurile mele le pun la picioarele Crucii Tale. 

Glasul conştiinţei noastre

Dacă rugăciunea o facem aşa, atunci harul vine mai repede şi primim şi noi vindecare de ale noastre. Vrem de multe ori să apăsăm pe buton şi să ne vină toate darurile de la El, dar El, când ne vede că suntem neputincioşi, ne îngăduie şi ne dă ceea ce noi nu merităm. Să lăsăm să se audă, măcar din când în când, şi glasul conştiinţei noastre, ce ne îndeamnă la ridicare din patul zăcerii, către Dumnezeu. Conştiinţa nu este glasul meu, al ştiinţei mele, al calităţilor sau al talentului meu extraordinar, ci este glasul lui Dumnezeu din mine. El se face scăldătoare a Siloamului, piatră de hotar între mine şi Veşnicie, pentru a ne reaşeza sănătoşi în Împărăţia lui Dumnezeu. 

La „poarta inimii“

Aceasta este binecuvântarea cea mare a Duminicii de astăzi! Hristos ne arată că sănătatea cea mai de preţ este aceea de a-L identifica pe El ca Mântuitor şi Dumnezeu al vieţii noastre şi că, oricât de bolnavi şi de însinguraţi am fi, El stă întotdeauna la „poarta inimii noastre“, ca altădată la Poarta Oilor, şi ne aşteaptă să ne dăruiască vindecare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea pentru conţinutul mesajului vă aparţine. Comentariile care conţin expresii vulgare, injurioase, incită la ură, violenţă sau nerespectarea legii nu vor fi acceptate.