Tradiţia românească a nunţii cere ca în fruntea alaiului, alături de miri, să stea vornicul. Cel care face şi desface mersul nunţii, în aşa fel încât, la spartul târgului, mirii să fie mulţumiţi de dar, iar nuntaşii bucuroşi de bucate şi băutură şi de o distracţie pe cinste. De mai bine de 20 de ani, medieşeanul Gheorghe Babă este vornic la nunţile din zona Târnavelor.
Autor: Milu OLTEAN
„Foaie verde busuioc, s-aveţi în viaţă noroc! Mult noroc şi sănătate, s-aveţi în viaţă de toate!“. Spune gura lumii că pe-un vornic bun nu-l găseşti acasă decât în posturile creştineşti de peste an, pentru că în restul timpului e prins cu treaba pe la nunţi. Aşa l-am căutat şi găsit în Postul Paştelui pe Gheorghe Babă. L-am găsit trebăluind ceva prin grădină şi încă de la poarta casei ne-a întâmpinat un om desprins parcă din alte vremuri, cu părul alb şi chip senin, cu glume şi voie bună, dar mai ales cu o tolbă de poveşti despre oameni, locuri şi fapte. Este omul care dirijează mersul nunţii, conduce alaiul, stârneşte cu vorbe emoţii în casa mirilor şi face ca voia bună şi distracţia să meargă mână-n mână. După ce-a îmbrăcat chimeşa populară brăzdată cu râuri de aţă neagră şi a tras lângă el plosca pe care-o poartă mândru pe la nunţi, vornicul şi-a început povestea.
Chemarea sângelui
„M-am născut în Bazna, dar am copilărit la Velţ“, spune din capul locului nenea Ghiţă. În lumea satului s-a legat de el vornicia. Ca mai toţi copiii de vârsta lui, se lipea mereu de alaiurile de nuntă, iar acolo era cu ochii pe un unchi, vornic în sat. „De mic mi-au plăcut datinile şi obiceiurile noastre populare şi îmi aduc aminte cu plăcere de unchiul meu, Nicolae, care era vornic pe la nunţi şi cantor la biserică. Era tare priceput. Mă lua adesea cu el în strană să învăţ cântece bisericeşti, dar parcă mai mult îmi plăcea de el când era vornic. Nu m-am gândit eu niciodată că voi ajunge vornic la nunţi, dar dacă am avut talent pentru aşa ceva, cred că din familie l-am moştenit“, ne-a mărturisit medieşeanul.
Emoţii la început
Gheorghe Babă are 60 de ani şi, când a plecat spre Sibiu, să urmeze şcoala profesională de preparator mezeluri din carne, a lăsat în urmă copilăria şi visul de-a fi vornic. După absolvire a ajuns la Mediaş, unde şi-a întemeiat o familie, s-a angajat la Salconserv şi a învăţat secretele celebrului salam de Sibiu de la bătrânii meşteri saşi, care încă la acea vreme preparau mezeluri după reţete numai de ei ştiute. Imediat după ’90, un văr de-al său l-a rugat să fie vornic la nunta fetei sale, iar nenea Ghiţă n-a stat prea mult pe gânduri. „Am acceptat, dar apoi m-am tot gândit dacă am făcut bine. Tare-mi era să n-o dau în bară şi să mă fac de minune. Am avut mari emoţii, dar eram cu lecţia pregătită şi, mai mult decât atât, m-a ajutat Dumnezeu să am cuvintele la mine. A fost un examen, mai ales că eram în faţa familiei. Îmi aduc aminte cred că toată nunta, de la A la Z, a fost la cantină la Automecanica Mediaş. A ieşit foarte bine“, ne-a povestit Babă. Ulterior, acesta a început să fie solicitat de prieteni, cunoscuţi, sau chiar rude, care i-au admirat prestaţia. „Lumea vorbeşte, vestea merge de la om la om, aşa că m-am trezit solicitat la nunţi de către neamuri sau cunoscuţi, sau chiar de invitaţii care erau la nuntă. Ulterior am fost contactat şi de DJ şi nici nu mi-am dat seama când am intrat în branşă. Uite că au trecut 20 de ani“, ne-a zis vornicul.
Tradiţia înainte de toate
Aşa cum din bătrâni s-a pomenit, vornicul are în grijă bunul mers la nunţii, începând de la prima oră a dimineţii şi până la ceas târziu în noapte. Indiferent că vorbeşte în versuri sau nu, este responsabil de buna dispoziţie a nuntaşilor. Pentru el, nunta începe dis-de-dimineaţă, la casa mirelui, acolo unde se strânge prima dată alaiul. După o scurtă cuvântare, toată lumea pleacă spre casa naşilor. Apoi urmează „asaltul“ casei miresei. „Tradiţia cere ca, prin glasul vornicului, mirii să-şi ia rămas bun de la familie şi să le adreseze un cuvânt de mulţumire, la ceasul în care ei înşişi pleacă pe un nou drum, al vieţii în cuplu. Aici intervine talentul vornicului, care poate să vorbească în aşa fel încât să stârnească emoţii, să evoce părinţi şi bunici care nu mai sunt printre noi. Dincolo de toate, vornicul întreţine atmosfera, cu glume, chiar cu strigături. De exemplu, eu obişnuiesc să-i spun mirelui aşa: «Mire, mire, cu ochi dragi/Bagă de samă ce faci/ Că-nsuratul nu îi cum/Ai găsi un măr în drum/Şi-l arunci că nu e bun/Însuratu-i mărturie/Şi această mărturie/E făcută pe vecie“, a declamat vornicul. Alaiul îşi continuă drumul către Primărie pentru cununia civilă, iar mai apoi către biserică. „Vornicul e mereu în faţă, negociază în cazul în care se leagă poarta la miri acasă, iar la biserică trebuie musai să fie atent ca, în cazul în care sunt şi alte nunţi prin preajmă, nu care cumva să se ajungă ca miresele să se vadă faţă în faţă. Aşa e tradiţia, ca să nu aibă miresele ghinion în viaţă. Dar, mai ales, vornicul trebuie să fie atent ca, pe drum, mirii să nu uite înapoi. Trebuie să se uite doar înainte, să-şi deschidă drum bun în viaţă“, ne-a spus nenea Ghiţă. La sală, vornicul deschide masa, iarăşi în versuri: „Cinstiţi nuntaşi, cinstiţi nănaşi/Mirii, socrii mari şi socrii mici/Ne-au invitat astăzi aici/Mai tineri şi mai vârstnici să petrecem împreună/Să fim toţi cu voie bună“. După „Tatăl nostru“, începe distracţia, iar vornicul anunţă anunţă rând pe rând dansul mirilor, felurile de mâncare, negociază la furatul pantofului, al miresei, chiar al mirelui… şi ţine în permanenţă legătura dintre bucătărie, muzică şi masa mirilor. O grămadă de treabă.
Versuri pentru suflet
Multe dintre vorbele rostite de vornic sunt versuri populare, despre care Gheorghe Babă spune că aşa le-a auzit de la cei dinaintea lui, care le-au auzit şi ei de la moşii şi strămoşii lor. Fiecare mai adaptează vorbele în funcţie de nuntă, de invitaţi, de obiceiurile locului. „Cred că toate aceste versuri s-au transmis prin viu grai, fiecare a mai pus câte ceva. Şi eu mai ascult muzică populară şi, dacă aud vreun vers frumos, mi-l notez şi mă gândesc unde să-l folosesc. Mai adaptezi la specificul nunţii, faci să fie bine. Aceste vorbe simple ating întotdeauna coarda sensibilă şi reuşesc să facă lacrimile să curgă pe obrazul celor prezenţi. De exemplu, în casa miresei, obişnuiesc să spun: «La căsuţa părintească am trăit anii frumoşi/Lângă mamă, lângă tată, lângă fraţi, lângă bunicii duioşi./Niciodată, dragii mei, n-am să uit/Casa-n care am crescut./N-am să uit viaţa toată/Cum am fost la dumneavoastră fată./Cu mult drag vă mulţumesc/Pentru sfatul părintesc./Vă mulţumesc de iertare/Şi de binecuvântare./Nu-i copil care să crească/La părinţi să nu greşească». Vorbe simple, care ating sufletul“, este de părere nenea Ghiţă.
Secretele vornicului
Aproape de 60 de ani, Gheorghe Baba, care lucrează acum ca agent de pază la SNG Mediaş, ne dezvăluie că secretele meseriei stau în două chestiuni mari şi late. „Primul mare secret e «aspectul tehnic», să spun aşa. Ţinuta e foarte importantă, modul în care te prezinţi în faţa oamenilor. Eu am costum popular, ploscă ţărănească, sau, dacă merg în costum clasic, sunt la patru ace. Al doilea mare secret nu mai ţine de tine, ci de ce ţi-a dat Dumnezeu. Rrebuie să ai mereu vorbele la tine, să spui ce şi cum trebuie şi mai ales când trebuie. Nunta nu se face de două ori, aşa că nu poţi greşi sau să te trezeşti vorbind aiurea. Vorbele tale se imprimă acum pe casete, pe discuri şi rămân în memoria celor care privesc filmul nunţii ani de zile“, ne-a spus el.
De-ale nunţii
În două decenii de nunţi a văzut şi a trăit destule întâmplări. Printre cele care-i stârnesc şi acum zâmbetul se remarcă una. „Să vedeţi minunăţie! La nunţi se fură pantoful, se fură mireasa, am văzut să se fure mirele… La o nuntă mi s-a furat plosca! A rămas vornicul fără ploscă. S-a anunţat, s-au găsit hoţii, a trebuit s-o răscumpăr, cred că am dat o sticlă de whisky. Şi aici sunt faze frumoase. Mai cer nuntaşii care fură mireasa câte o ladă de bere sau o sticlă de whisky. Merg la bucătărie şi aduc o ladă de bere, doar lada. Sau «aranjez» o sticlă de whisky dinainte din cola şi apă. Trebuie să speculezi şi să ai prezenţă. Odată am întors nunta din drum că-şi uitase mireasa buchetul de flori acasă“, se amuză medieşeanul
Gheorghe BABĂ | vornic: „Au fost nunţi cu invitaţi spanioli sau nemţi, iar oamenii s-au distrat de minune, chiar dacă nu înţelegeau ce le spun. Când sufletele sunt deschise, te înţelegi dincolo de vorbe. Casetele video şi discurile cu nunţile pe la care-am fost au ajuns, cred, în toată lumea, din America până în Germania, Austria şi Spania. Toate nunţile sunt frumoase, dar poate că cele de la sat se lipesc mai repede de suflet, pentru că încă mai ţin la tradiţii şi obiceiuri. Şi la oraş se ţin obiceiurile, chiar dacă mai sunt cazuri în care te mai zoresc invitaţii să mai scurtezi din discurs, să nu-i mai faci să se emoţioneze şi să plângă.“
