E deja obişnuit ca în „înalta societate“ românească să se vorbească despre bone filipineze. Hai că le ştiţi, doar le-aţi văzut pe la emisiunile de toate felurile ţinându-le în braţe plozii milionarilor de carton şi frumuseţilor de plastic ascunse după tone de silicon şi botox. Bona filipineză e un indicator al traiului fără griji şi al unui standard de viaţă ridicat, într-un aer pur, pe care muritorii e rând nu-l pot respira. Aducem bone din import, exportăm medici. Bună treabă!
 |
| Milu OLTEAN |
Că ne-am trimis meseriaşii peste graniţă să tragă la şaibă pe şantierele occidentului şi am rămas doar cu taximetrişti reprofilaţi în dulgheri şi faianţari, asta o ştim. Mulţi am simţit-o pe propria piele. Mai ştim că-n multe fabrici şi uzine cu tradiţie, pensionarii încă merg la treabă, pentru că din urmă nu mai vine nici un ucenic - asta pentru că şcolile profesionale s-au transormat în instituţii care scot pe bandă semianalfabeţi şi tineri fără perspectivă, cu meserii care mai de care mai bizare. Ne mirăm de cum se asfaltează, de cum se montează ţevi, conducte şi canale, de cum se îngustează drumurile din cauza bordurilor, de treceri de pietoni care leagă un zid de altul. Funcţionăm pe invers. Asta ştim. An de an pierdem meseriaşi şi specialişti, dar nu punem nimic în loc. Başca, statului nici nu pare să-i pese prea mult de această treabă, fiind ocupat mult prea mult cu strânsul banilor şi mai apoi cu împărţeala „caşcavalului“, a funcţiilor, a poziţiilor, în funcţie de cotizaţia la partid şi de interese personale. Cu meseriaşii plecaţi demult peste graniţe, treaba se complică pentru cei rămaşi, pentru că, dacă nu ştii, nu poţi emite pretenţii. Şi nimeni nu mai are chef să te înveţe. Decât cu interes, propriu. Astfel, rămâne şansa de a munci în fabricile inventate de străini, acolo unde românii sunt încadraţi muncitori necalificaţi şi sfârşesc ieşind la pensie, din aceeaşi postură. Sau, în funcţie de norocul fiecăruia, se pot sau nu deschide alte oportunităţi. Poate cea mai ingrată chestie e să vezi cum trimiţi la export medici şi aduci la import bone filipineze. Treaba asta cred că dă peste cap orice om căruia îi mai pasă cât de cât de soarta ţării. Să ajungi în situaţia de a privi neputincios cum „elitele“ se îngrijesc de viitorul copiilor lor angajând bone din ţări exotice, în timp ce mii de femei din ţară sunt poate în căutarea unui loc de muncă, pentru a-şi hrăni şi trimite copiii la şcoală, mi se pare greu de înghiţit. Să aduci bone filipineze într-o ţară în care bunicile plâng după nepoţii risipiţi în toată lumea, să-ţi faci „moftul“ pentru că aşa dă bine la cameră şi în cercul de prieteni cu nasul pe sus, mi se pare o adevărată sfidare. Nu-i acuz pe cei care pleacă, fiecare ştie de ce şi pentru ce o face, dar mai ales fiecare ştie cât de greu va umple golul din suflet. Dacă e de acuzat, degetul ar trebui să arate către cei care rămân, au posibilităţi, dar nu fac nimic să le fie mai bine celor mulţi. De obicei, cei care au posibilităţi au şi putere de decizie, se învârt în clasa politică, în ministere, în agenţii, în instituţii... Degeaba. Cred că în biata noastră ţărişoară s-a ajuns la un grad foarte mare de sfidare, care a trimis bunul simţ într-o veritabilă comă, altfel nu-mi explic cum poţi să trimiţi medici la pachet peste graniţă şi să aduci în ţară bone filipineze. Nu mă pot dumiri, hm, bone filipineze, numai asta ne mai lipsea!
